Scene de groază la 1.000 de metri înălţime! Motorul avionului a început să se dezintegreze în zbor

Ultima actualizare:

    Pasagerii de lsa bordul avionului susţin că au văzut moartea cu ochii
Pasagerii de lsa bordul avionului susţin că au văzut moartea cu ochii

Mai erau exact 36 de minute până la aterizare, când unul dintre motoarele cursei United Airlines a început să se dezintegreze. Unul dintre pasageri nu a ratat momentul şi a început să filmeze incidentul. Aparatul de zbor Boeing 777-222 cu peste 150 de persoane la bord a început să se dezmembreze deasupra Oceanului.

„Mi-a fost teamă pentru viaţa mea. Niciodată nu mi-a fost mai frică”, a declarat unul dintre pasageri pentru Telegraph.co.uk. Cursa UA 1175 de la San Francisco spre Honolulu, Hawaii, mai avea 35 de minute până la aterzizare când pasagerii au auzit un pocnet puternic şi au văzut imaginea de coşmar: unul dintre motoare a începăut să se dezintegreze.


    Cu 35 de minute înainte de aterizare, avionul a început să se dezintegreze
Cu 35 de minute înainte de aterizare, avionul a început să se dezintegreze

Piloţii au emis rapid un mesaj prin care au cerut eliberarea unei piste pentru o aterizare de urgenţă. Pasagerii s-au ghemuit care pentru un contact cu solul violent, însă nu au mai existat alte incidente. Popierii şi trupele de salvatori i-au preluat pe pasageri şi au securizat zona pentru a preîntâmpina un eventual incendiu.  Inginerul Google, Erik Haddad, care se afla chiar în dreptul aripii cu motorul avariat a scris pe contul lui de Twitter: „Nu am găsit nici o procedură pentru astfel de situaţii în manualul de pilotaj”.


    Toată lumea a răsuflat uşurată după ce a vionul a fost dus în siguranţă la sol
Toată lumea a răsuflat uşurată după ce a vionul a fost dus în siguranţă la sol

Deşi au încercat să îşi păstreze sângele rece, pasagerii au recunoscut după ce avionul a ajuns la sol că „au avut inima cât un purice” şi că au crezut că acelea erau ultimele clipe din viaţa lor. Cumpania aeriană United Airlines a emis un comunicat în legătură cu incidentul care avut loc în noaptea de marţi spre miercuri. „Cursa United 1175 de la San Francisco spre Honolulu a a aterizat în siguranţă după ce piloţii au cerut sosirea de urgenţă la sol a echipajelor de salvare după ce au pierdut un motor în timpul zborului. Conform primelor informaţii, a fost vorba doar de echipamentul care înveleşte motorul, componentele interioare ale acestuia fiind în stare de funcţionare în momentul aterizării. Piloţii noştri au urmat întocmai toate protocoalele de intervenţie în astfel de situaţii. Avionul a aterizat la terminalul la care era programat iar pasagerii au fost debarcaţi în condiţii normale”, s-a arătat în comunicatul United Airlines.


    Cei 71 de pasageri din avionul Antonov 148, prăbuşit duminică, nu au avut nici o şansă...
Cei 71 de pasageri din avionul Antonov 148, prăbuşit duminică, nu au avut nici o şansă...

Gheaţa, principalul vinovat al tragediei aviatice din Rusia

S-a descoperit cauza tragediei aviatice a companiei aeriene Saratov, din Rusia, de duminică: gheaţa. Avionul Antonov-148 care avea 71 de persoane la bord a urcat până la 1.000 de metri. A fost trecut pe pilot automat, conform procedurilor, apoi a mai urcat până la 1.300 m. Conform cutiilor negre şi aparaturii care înregistrează evoluţia zborului, piloţii au încercat câteva secunde mai târziu o corecţie a botului aeronavei de 35 de grade, dar avionul a intrat în picaj. Piloţii nu au apucat să activeze dispozitivul de degivrare, iar tuburile Pitot (utilizate la măsurarea vitezei şi echilibrarea aeronavei) erau blocate de câte un sloi de gheaţă. Tragedia s-a produs la scurt timp de la decolare. Compania Saratov Airlines a decis luni să reţină la sol toate aeronavele de tip Antonov.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net