Senzațiile pe care le-a avut o femeie aflată în moarte clinică timp de 17 minute: „Mi s-a oferit o a doua șansă la viață”
Victoria Thomas avea 35 de ani când, în timpul unui antrenament, s-a prăbușit pe podeaua sălii de fitness. Pentru 17 minute, s-a aflat în moarte clinică, iar experiența avea să-i schimbe viața pentru totdeauna. Ce senzații a avut?

Întâmplarea s-a petrecut acum șapte ani, iar Victoria nu știa să aibă vreo afecțiune. Din contră, ducea un stil de viață sănătos, era foarte activă, iar în familia ei nu existau antecedente medicale.
În timpul unui antrenament, a făcut stop cardiac, s-a prăbușit pe podea și, tehnic vorbind, a murit timp de 17 minute. Înainte, se simțise slăbită și ușor amețită, două simptome minore care nu i-au dat de gândit: „Eram atât de tânără, în formă și sănătoasă, iar totul s-a întâmplat complet pe neașteptate”, a declarat femeia pentru „Mirror”.
Victoria Thomas a spus că și-a văzut corpul de sus și pe paramedicii care îi acordau primul ajutor:
„Pluteam lângă acoperiș și mă priveam în jos la mine pe podeaua sălii de sport. Primul meu gând a fost că picioarele mele păreau foarte umflate, (…). Nu am văzut nicio lumină și nici nu m-am simțit liniștită, doar mă priveam pe mine însămi și puteam vedea niște mașini galbene în jurul meu”, a declarat ea.
Ulterior, a fost internată ulterior la Spitalul Regal din Bristol, unde a stat trei zile în comă, iar medicii i-au montat un defibrilator intern. În lunile următoare, inima i s-a oprit de mai multe ori, dar defibrilatorul a reușit să o stabilizeze, inclusiv în timpul meciurilor de netball, la care a revenit câteva săptămâni mai târziu, anunță „Daily Mail”.
O boala genetică rară, cauza problemelor sale cardiace
În februarie 2021, a aflat că este însărcinată, iar atunci a descoperit că boala Danon, o afecțiune genetică rară, care afectează curățarea celulelor, a fost cauza. După naștere, starea ei de sănătate s-a înrăutățit, iar la un control efectuat în aprilie 2022, i s-a spus că inima ei funcționa la doar 11% din capacitate, fiind în insuficiență cardiacă terminală: „I-am întrebat pe doctori cât timp mai am și mi-au spus că mai am doar câteva luni. A fost devastator”, a spus ea.
După ce medicii i-au mai dat câteva luni de trăit, în aprilie 2023 a trecut printr-un transplant, iar astăzi s-a refăcut complet. Victoria joacă acum netball de patru ori pe săptămână și urmează să participe la Jocurile Mondiale de Transplant din Germania, la volei și baschet: „Petrec timp ca mamă cu fiul meu și am revenit la sportul pe care îl iubesc, (…). Simt că mi s-a oferit o a doua șansă la viață și să fiu mamă. Este cel mai mare cadou pe care mi l-aș fi putut cere vreodată”, a mărturisit femeia.



































