Sfâșietor! Micuța Darcy a murit la cinci zile după ce și-a cunoscut surioara nou-născută
Doar cinci zile a putut petrece o fetiță de șase ani cu surioara ei nou-născută. Micuța Darcy Roger a murit din cauza unei boli rare cu care s-a ales de la naștere, iar marea ei dorință a fost să-și cunoască sora. A avut la dispoziție cinci zile să o îndrăgească pe bebelușa care s-a născut cu două săptămâni înainte de termen.
Mama fetelor, Emily Nixon, în vârstă de doar 25 de ani, își amintește cu durere cum cele două micuțe și-au creat o legătură incredibilă în puținul timp petrecut împreună. Bolnăvioara Darcy a avut de îndurat 20 de operații în scurta ei viață, până în momentul în care s-a ales cu o infecție care i-a adus sfârșitul.
"Era cea mai specială persoană. Darcy avea un suflet atât de bun, iar amintirile pe care le am cu ea sunt mai ales cele când se gândea la cei din jurul ei. I-am dat bani de buzunar și i-am spus că-i poate cheltui pe orice dorește, iar ea a ales niște papucei pentru Bea (sora mai mică - n.r.). Vorbesc tot timpul despre ea. Beatrice va ști totul despre sora ei. Casa este plină cu pozele ei și simt că este o legătură între cele mici. Cel mai devastator este că Darcy nu a petrecut destul timp cu Bea, întrucât aceasta era cea mai mare dorință a ei. Ar fi fost cele mai bune prietene", a povestit tânăra mamă pentru Mirror.
Emily Nixon și iubitul ei au lansat o firmă de haine în memoria lui Darcy.