Și-a ucis colegul, apoi și-a făcut selfie cu cadavrul

Ultima actualizare:

     Ryan Mangan a fost găsit mort în casa saFOTO: Arhiva personală
Ryan Mangan a fost găsit mort în casa saFOTO: Arhiva personală

Caz absolut șocant în statul american Pennsylvania. Un tânăr și-a ucis colegul de clasă și a făcut un selfie cu cadravul victimei. Autorităţile au afirmat că Maxwell Marion Morton, în vârstă de 16 ani, l-a împuşcat mortal în cap pe Ryan Mangan.

După ce a comis crima, tânărul nu s-a oprit și a făcut un selfie cu cadavrul colegului său, apoi  a trimis prietenilor fotografia, printr-o aplicație specială, Snapchat, ce permite ștergerea imaginilor la câteva secunde de la vizionare.

Din fericire, un prieten de-al lui care primit fotografia pe Snapchat a reuşit să o salveze înainte ca imaginea să dispară. Tânărul a dus-o apoi la poliţie şi a predat-o poliţiştilor, scrie Mirror.co.uk.

Crima şi atitudinea criminalului i-au şocat chiar şi pe specialişti. Astfel, procurorul din Pittsburg a mărturisit că în întreaga carieră nu a mai întâlnit vreun caz în care criminalul să se fotografieze cu victima şi apoi să se laude cu imaginea.

Maxwell Marion Morton a fost arestat și urmează să fie prezentat în fața judecătorilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sofer a1 facebook mp4 thumbnail png
575302124023416139984130915188503265381205646 ploi canicula foot pexels com realitatea net jpg
corfu  jpg
image png
tren cfr calatori oprit jpg
pompieri smurd jpg
canicula madrid  jpg
image png
image
image