Specialiști: Dexametazona trebuie folosită doar în tratarea cazurilor grave Covid-19 și este interzisă în competiții
Dexametazona, unul dintre cei mai cunoscuți și ieftini steroizi, despre care se spune că poate ajuta la salvarea vieţii pacienţilor de COVID-19, ar trebui rezervată doar cazurilor grave de boală, în care s-a dovedit că oferă beneficii, susține Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În același timp, Agenţia Naţională Antidoping (ANAD) a precizat, joi, pe site-ul oficial şi prin intermediul social media, că dexametazona, cel mai recent tratament pentru cazurile grave de Covid-19, se află pe lista substanţelor interzise.
Potrivit șefului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, cercetările au furnizat în cele din urmă ”nişte muguri de speranţă” în tratarea virusului, care a ucis peste 400.000 de oameni în întreaga lume şi a infectat peste 8 milioane, notează Reuters, conform news.ro.
OMS, despre utilizarea Dexametazonei în tratarea Covid-19: Trebuie folosită doar în cazurile grave
Rezultatele studiilor clinice sugerează că dexametazona, un medicament generic utilizat încă din anii ’60 pentru a reduce inflamaţia în boli precum artrita, a redus cu aproape o treime rata de deces dintre cei mai grave bolnavi de coronavirus internaţi la spital.
Ţările lumii se grăbesc să se asigure că au suficiente stocuri la îndemână, deşi nu există un deficit de piață.
Unii medici sunt precauţi, invocând reacțiile secundare şi au cerut să vadă mai multe date.
Şeful programului de urgenţă al OMS a atras atenția că medicamentul trebuie utilizat numai în cazurile grave, în care s-a demonstrat că este de ajutor.
”Este deosebit de important în acest caz ca medicamentul să fie utilizat doar pentru pacienţii grav bolnavi şi în stare critică, care pot beneficia în mod clar de acest medicament”, a declarat doctorul Mike Ryan.
Dexametazona, interzisă în competiții
Pe de altă parte, Agenţia Naţională Antidoping (ANAD) a precizat, joi, pe site-ul official şi prin intermediul social media, că dexametazona, cel mai recent tratament pentru cazurile grave de Covid-19, se află pe lista substanţelor interzise. Acest steroid este inclus în clasa „S9. Glucocorticoizi” , iar AND transmite că. „Toţi glucocorticoizii sunt interzişi în administrarea orală, intravenoasă, intramusculară sau rectală”. În cazul în care starea dvs. de sănătate impune administrarea glucocorticosteroizilor pe una din căile interzise, este nevoie de solicitarea unei Scutiri pentru Uz Terapeutic”, se arată pe pagina de Facebook a ANAD.
Marea Britanie a crescut cantitatea de dexametazonă pe care o are în stoc şi comandată la 240.000 de doze, a declarat ministrul Sănătăţii, Matt Hancock.
Rezultatele studiului clinic referitor la dexametazonă sunt preliminare, dar cercetătorii implicaţi au spus că sugerează că medicamentul ar trebui să devină un tratament standard pentru pacienţii în stare gravă.
Pentru pacienţii ventilaţi mecanic s-a demonstrat că tratamentul reduce mortalitatea cu aproximativ o treime, iar pentru pacienţii care necesită doar oxigen, decesele au fost reduse cu aproximativ o cincime.
Citește și:
Tratament inedit pentru bolnavii de Covid: muzica. Medicii explică ce efecte incredibile are