SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat Siria. Reacția Rusiei a venit imediat

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat sâmbătă dimineaţă mai multe zone din Siria care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Duma în urmă cu o săptămână, anunţă BBC. Rusia a trasnmis că "astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe". Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a transmis o declaraţie în care îşi afirmă susţinerea faţă de atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa în Siria

Preşedintele american Donald Trump a salutat atacul de peste noapte asupra Siriei şi a susţinut că a fost „executat perfect”, scrie The Guardian.

În mesaje publicate pe Twitter, Trump a mulţumit Franţei şi Marii Britanii „pentru înţelepciunea şi puterea armatelor lor”. El a afirmat: „Sunt atât de mândru de armata noastră minunată”, adăugând că după ce vor fi mărite fondurile, forţele militare actuale vor reprezenta „cea mai bună armată pe care a avut-o ţara noastră vreodată”. Trump a încheiat mesajul scriind: „Misiune Îndeplinită!”.

Consiliul de Securitate al ONU se va întruni sâmbătă la ora 18:00 în New York pentru a discuta despre raidurile aeriene lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa, scrie The Guardian.

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat atacul asupra Siriei lansat de SUA, Marea Britanie şi Franţa drept „o agresiune” şi a cerut o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU în timp ce liderul suprem al Iranului. Ayatollah Ali Khamenei, i-a numit criminali pe conducătorii celor trei ţări, scrie The Guardian.

Putin a declarat că Rusia va cere o întrunire de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre „acţiunile agresive ale SUA şi aliaţilor săi”. El a adăugat că Rusia „condamnă ferm atacul asupra Siriei, acolo unde soldaţii ruşi ajută guvernul legitim în lupta sa cu terorismul”.

"O operaţiune comună cu Franţa şi Marea Britanie este în curs", a anunţat într-un discurs preşedintele SUA Donald Trump.

"Suntem pregătiţi să susţinem acest tip de tăspuns până când regimul sirian va înceta să utilizeaze agenţi chimici interzişi", a adăugat Trump.

simeon stalpnicul png

Loviturile vor viza "ţinte asociate facilităţi privind armele chimice" ale regimului sirian, a spus Trump, adăuhând că se doreşte descurajarea producerii şi utilizării armelor chimice.

"Acestea nu sunt acţiunile unui om, sunt crimele unui monstru" a spus el, referindu-se la preşedintele sirian Bashar al-Assad.

simeon stalpnicul png

Premierul britanic Theresa May a confirmat implicarea Marii Britanii, spunând că nu a existat o alternativă la folosirea forţei, dar precizând că loviturile aeriene nu au legătură cu "o schimbare de regim".

Şi preşedintele Franţei Emmanuel Macron a confirmat participarea ţării sale la operaţiunile din Siria.

"Zeci de bărbaţi, femei şi copii au fost masacraţi cu arme chimice" a declarat el, referindu-se la atacul de la Duma şi adăugând că "linia roşie a fost încălcată".

Pentagonul a precizat că Rusia nu a fost notificată în legătură cu operaţiunile militare

În cadrul unui briefing la Pentagon. generalul Joseph Dunford a precizat care au fost cele trei ţinte lovite:  un centru de cercetare din Damasc despre care se crede că ar avea legătură cu producţia de arme chimice şi biologice, un depozit de arme chimice la vest de Homs şi un depozit de echipamente pentru atmele chimice şi un important centru de comandă tot de lângă Homs.


    Avioanele americane, franceze și britanice au atacat ținte din DamascFoto: EPA
Avioanele americane, franceze și britanice au atacat ținte din DamascFoto: EPA

Brtianicii au vizat cel de-al doilea obiectiv anunţat de generalul Dunford, respectiv un depozit de arme chimice la vest de Homs, un de de fapt se crede că s-ar afla precursori pentru arme chimce, conform Ministerului Apărării.

Televiziunea de stat din Siria a anunţat că au fost doborâte mai multe rachete. Secretarul Apărării James Mattis a declarat însă că SUA nu a suferit pierderi în cadrul operaţiunii.

Mattis a spus că ibtensitatea atacului a fost dublă faţă de cea din aprilie 2017 după atacul chimic de la Khan Sheikhoun soldat cu moartea a 80 de persoane.

Rusia a transmis o declaraţie prin ambasadorul în SUA în care avertizează că "astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe". 

"Un scenariu predefinit a fost pus în aplicare. Suntem din nou ameninţaţi. Am avertizat că astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe. Întreaga responsabilitate pentru ele revine Washingtonului, Londrei şi Parisului", a afirmat ambasadorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net