Surprinzător! Ce persoane importante nu se află pe lista invitaților la nunta regală
Odată cu apropierea tot mai rapidă a datei de 19 mai, când va avea loc nunta dintre prințul Harry și Meghan Markle, toată lumea este cuprinsă de curiozitate în ceea ce privește posibilii invitați care vor asista la mărețul eveniment.
Cum nunta fratelui mai mare al lui Harry, prințul William, s-a desfășurat în prezența a numeroase figuri politice și persoane publice, printre care și fostul prim-ministru al Regatului Unit, David Cameron, ne rămâne să ne întrebăm care vor fi invitații nunții regale de anul acesta. Unul dintre purtătorii de cuvânt ai Palatului Kesington a declarat însă, că unele nume ale politicienilor importanți vor lipsi de data aceasta de pe listele cu invitați. „A fost decis că nu este necesară o listă oficială de invitaţi din rândul liderilor politici – din Regatul Unit şi de la nivel internaţional – pentru nunta prinţului Harry cu Meghan Markle“, a spus acesta.
Astfel, președintele american Donald Trump, fostul președinte, Barack Obama, și chiar și prim-ministrul britanic, Theresa May, nu se află printre fericiții invitați ai nunții anului, au confirmat, marți, surse din guvernul britanic, conform Reuters.
Aceleași surse din guvern au comunicat presei, de asemenea, că locul în care va avea loc ceremonia religioasă, Capela St. George, este mai puțin spațios decât Westminster Abbey, locul unde prințul William s-a căsătorit cu Kate Middleton în anul 2011. Acesta poate unul dintre motivele pentru care s-a decis micșorarea numărului de invitați. De asemenea, deoarece prințul Harry este doar al 5-lea ca succesiune la tron, s-a considerat că amploarea evenimentului trebuie să fie una mai restrânsă. Totuși, la nuntă vor participa peste 600 de oaspeți, printre care și persoane care au condus organizații caritabile, sau veterani din forțele militare ce au suferit leziuni ce le-au marcat viața. Printre persoanele vătămate, se numără și o fetiță de 12 ani, Amelia Thompson, care a fost rănită în atacul armat de la Manchester Arena.
În ceea ce privește ținutele pe care oaspeții vor trebui să le poarte, clasicul costum a fost ales pentru bărbați, iar femeile vor trebui să poarte o rochie de zi, cu nelipsita pălărie.