Trupul românului care și-a dat viața pentru a salva un copil în Italia a fost găsit după aproape o săptămână. Decizia luată de un consilier local
Trupul lui Alexandru Sorin a fost găsit. Misiunea de căutare de pe Lacul Garda, Italia, a luat sfârșit, la cinci zile după incident. Amintim că românul era ghid turistic pe o ambarcațiune cu turiști englezi, moment în care un copil de șapte ani căzut în apă. A sărit după el și l-a salvat, însă nu a mai reușit să iasă la suprafață.

Au fost cinci zile de căutări pentru pompierii li scafandrii italieni. Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Sorin Olaișiu, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit la peste 25 de metri adâncime, deși ultima oară fusese văzut într-o zonă a lacului unde apa ajungea până la 52 de metri adâncime.
Alexandru a fost găsit mort în Lacul Garda
Echipajele de salvare l-au căutat în permanență în aceste zile, mai puțin în momentele în care erau furtuni puternice. Acestea au fost coordonate de Garda de Coastă și s-au folosit toate mijloacele din dotare, inclusiv elicoptere. Pentru a restrânge aria de căutare, Garda de Coastă a vorbit cu martorii, care au indicat locul unde Alexandru Sorin a fost văzut ultima oară, comparând cu datele de localizare de pe ceasul cu GPS al victimei, conform ilgiorno.it.
De asemenea, s-a folosit tehnologie de ultimă generație. Cazul se află în mâinile autorităților judiciare, care vor decide dacă dispun sau nu o autopsie pentru a stabili cauza exactă a decesului. Cel mai probabil, Alexandru a suferit un șoc termic în momentul în care s-a aruncat în apă, conform publicației italiene menționate.
O stradă ar putea purta numele lui Alexandru
Consilierul local Giancarlo Bosco a venit cu propunerea ca o stradă sau o piață din Corigliano Rossano, acolo unde locuia românul, să poarte numele lui Alexandru. Oficialul solicită autorităților să transforme gestul de altruism al acestuia într-un semn al memoriei colective. Pentru consilier, numirea unui spațiu public după el nu ar fi doar un simplu omagiu formal, ci o recunoaștere menită să se integreze în viața de zi cu zi a comunității, conform cosenzachannel.it.
„Sorin a trăit în comunitatea noastră, a lucrat aici și a pus în practică, în momentul decisiv, cea mai înaltă valoare a cetățeniei, și anume responsabilitatea față de ceilalți. Este un exemplu de altruism care nu are pașaport, ci doar curaj”, a subliniat Bosco.
Prin această propunere se dorește comemorarea sacrificiului tânărului de 29 de ani. pentru Bosco, gestul făcut arată că „eroismul nu este un spectacol”, ci reprezintă alegerea de a te pune între un pericol și o persoană mai vulnerabilă. Consilierul subliniază, de asemenea, valoarea integrării și a apartenenței la comunitate.
Numirea, susține el, i-ar permite orașului Corigliano Rossano să-i recunoască public pe cei care, în ciuda faptului că s-au născut în altă parte, au ales să trăiască în oraș și i-au împărtășit valorile. Cererea este adresată acum administrației și organismelor competente, care sunt chemate să evalueze procedura administrativă necesară.
„Memoria, atunci când este împărtășită, devine educație civică. Fie ca gestul său să nu rămână o excepție care să fie sărbătorită o singură dată, ci o măsură a ceea ce așteptăm unii de la alții, în fiecare zi”, a mai declarat Bosco, potrivit sursei citate.


































