Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade a făcut ravagii într-o țară din Europa. Oamenii au intrat în alertă, după ce tavanul unui aeroport s-a prăbușit
Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 pe scara Richter a zguduit luni dimineață coasta Almeriei, în largul Cabo de Gata, la aproximativ 32 de kilometri de Níjar. Seismul s-a produs la ora 7:13 și a fost resimțit de localnici, stârnind îngrijorare în regiune, potrivit cotidianului El País.

Potrivit Institutului Geografic Național (IGN), cutremurul s-a produs la o adâncime de doar 3 kilometri sub nivelul mării, ceea ce a contribuit la intensitatea cu care a fost perceput. Intensitatea maximă estimată a fost între IV și V pe scara Mercalli, ceea ce înseamnă că a fost „amplu observat” și „puternic”.
„Citeam presa pe calculator în casa mea de la marginea orașului Almería puțin după ora șapte dimineața când, dintr-odată, masa mea a început să tremure. Am strigat la soțul și fiul meu, care dormeau, și ne-am poziționat sub un stâlp al casei noastre”, a povestit o femeie din Almería.
Cutremurul a fost resimțit și în provinciile Granada, Málaga, Jaén, Murcia, Alicante și Albacete. La cinci minute după șocul principal, s-a produs o replică de magnitudine 3,4. Serviciul de urgență 112 Andaluzia a primit 25 de apeluri legate de eveniment, majoritatea din Almería.
Tavan prăbușit în aeroport și pagube la un showroom auto
În aeroportul din Almería, o parte din tavanul unei cafenele din zona de plecări s-a prăbușit. Mai multe plăci de gresie au căzut, iar în acel moment în interior se aflau angajați ai aeroportului care își beau cafeaua de dimineață.
„Am auzit mai multe zgomote, unul după altul, apoi o explozie puternică și un nor mare de praf. A fost foarte înfricoșător pentru noi”, a declarat un angajat al cafenelei pentru presa locală.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar zona a fost rapid izolată. În apropiere, și showroom-ul Toyota din Huercal de Almería, situat la doar 10 minute de oraș, a suferit pagube la tavan.
Reacțiile autorităților și localnicilor
După seism, sistemul Android de alertă seismică a trimis notificări automate pe telefoanele utilizatorilor din provinciile afectate, inclusiv recomandări de siguranță, cum ar fi încălțarea înainte de deplasare și verificarea scurgerilor de gaz.
IGN a primit peste 4.300 de chestionare online de la cetățeni care au simțit cutremurul. Inițial, magnitudinea a fost estimată la 5,5, dar ulterior a fost revizuită la 5,3.
Raquel P., o localnică din Agua Amarga, a relatat: „Dormeam și toată casa a tremurat câteva secunde și, în același timp, s-a auzit un zgomot impresionant. A trezit toată familia mea și vecinii din urbanizar.”
Institutul Geografic Național a menționat că, deși regiunea Almería a mai fost afectată de cutremure, nu au fost înregistrate până acum seisme cu magnitudine mai mare de 4,5. Cu toate acestea, luni dimineață nu a fost activată nicio alertă de tsunami, acest risc fiind exclus de experți. Situația este în continuare monitorizată de autoritățile spaniole, iar măsurile de precauție rămân în vigoare în zonele afectate.



































