Un român şi-a ucis fostul iubit italian și l-a tranșat cu drujba. Cum s-a petrecut totul

Ultima actualizare:

    Un român este căutat în Italia pentru că și-ar fi ucis fostul iubit
Un român este căutat în Italia pentru că și-ar fi ucis fostul iubit

Românul este căutat în acest moment de carabinieri, după ce a fost declarat suspectul principal în crima din Milano. Bărbatul avusese o relaţie amoroasă cu victima şi nu se împăcase cu ideea despărţirii.

Italianul, în vârstă de 82 de ani, a fost ucis cu brutalitate în propriul apartament de la etajul şapte al unui bloc de pe strada Via Giulio Romano din Milano. 

Potrivit anchetatorilor,citaţi de presa italiană, ucigaşul român a pătruns în casă după ce a tăiat uşa de la intrare cu o drujbă. Odată intrat în apartament, l-ar fi înjunghiat pe pensionar cu un cuţit şi apoi l-ar fi tăiat şi cu drujba.

Vecinii au fost alertați de fumul provocat de tăierea clanței cu drujba

Cei care au dat alarma și i-au chemat pe polițiști au fost vecinii, care au fost intrigați de fumul provocat de drujbă.

Totul s-ar fi petrecut în doar câteva minute, după care agresorul a fugit, lâsând în urmă armele crimei. Carabinerii au găsit la locul crimei drujba şi două cuţite de bucătărie.

Citește pe Adevarul.ro de ce fusese emis un ordin de protecție împotriva românului

Citește și:

Oroare în Italia! Un român a violat și a bătut o fetiță de nici 2 ani până a omorât-o. Ce explicații a dat polițiștilor

Român de 36 de ani, omorât în Italia. Familia se confruntă cu a doua tragedie într-o lună



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net