Violențe în 25 de oraşe din SUA, după uciderea lui George Floyd! Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi grenade VIDEO

Ultima actualizare:

    Polițiștii au folosit gaze lacrimogene și grenade împotriva manifestanțilorFoto: AFP
Polițiștii au folosit gaze lacrimogene și grenade împotriva manifestanțilorFoto: AFP

Este sare de asediu în mai multe orașe americane. Manifestațiile violente au continuat și sâmbătă seară (30 mai), iar polițiștii au folosit gaze lacrimonege și grenade. Drept răspuns, protestatarii au incendiat mașinile oamenilor legii. Aceste proteste au loc după uciderea lui George Floyd, un bărbat de culoare neînarmat aflat în arestul poliției, de către un agent alb. Astfel de incidente sunt din ce în ce mai dese, iar de cele mai multe ori, polițiștii scapă fără să fie pedepsiți.

Incendii, gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc, aşa arată America acum. Oamenii cer dreptate în cazul morții afro-americanului George Floyd și își doresc ca brutalitatea poliției să înceteze. Poliţiştii au acţionat, sâmbătă seară, împotriva manifestanţilor care încălcau starea de asediu pe timpul nopţii la Minneapolis, folosind gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare pentru a-i îndepărta pe protestatari de un comisariat, relatează news.ro.  Donald Trump a promis să "stopeze violenţa colectivă", după mai multe nopţi de revolte la Minneapolis, orașul în care a fost ucis George Floyd.

Mai multe orașe au declarat stare de asediu

În Minnesota, în nordul ţării, agenţii în ţinute speciale s-au confruntat cu manifestanţii care au încălcat interdicţia de a circula, îndepărtându-i cu fumigene şi grenade. Confruntări au avut loc şi la New York, Philadelphia, Los Angeles şi Atlanta, determinând autorităţile din LA şi Atlanta, precum şi cele din Miami şi Chicago, să anunţe la rândul lor stare de asediu. 

Donald Trump a declarat că revoltele îi dezonorează memoria lui George Floyd:  "Nu trebuie să lăsăm ca un mic grup de infractori şi de vandali să ne distrugă oraşel. Revoltele sunt ale unor grupuri de extremă stânga radicale şi în special "Antifa" (mişcare antifascistă). "

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net