Vladimir Putin, escapadă în taiga cu ocazia împlinirii a 67 de ani. Cum s-a fotografiat
Vladimir Putin şi-a oferit în weekend o escapadă siberiană, în care a cules ciuperci şi a făcut drumeţie împreună cu ministrul rus al Apărării, înainte să împlinească 67 de ani luni, potrivit unor imagini difuzate de Kremlin.
Într-o ţinută kaki, cu ochelari de soare şi o şapcă pe cap, preşedintele rus apare în aceste imagini în timp ce se plimbă în natură, în Republica Tuva, în apropiere de frontiera cu Mongolia, unul dintre teritoriile cele mai săraci şi izolate din Rusia, potrivit news.ro.
Ca de obicei în astfel de escapade, el a fost însoţit de către puternicul său ministru al Apărării Serghei Şoigu, originar din regiune.
Într-o înregistrare video a Kremlinului, Putin adună ciuperci, fructe de pădure şi conuri de pin. El apare în înregistrare uitându-se cu un binoclu sau făcând poză cu munţii în fundal.
”Am urcat deasupra norilor (...), la aproape 2.000 de metri”, afirmă Putin, care pare fără suflare, într-o înregistrare video difuzată de statul rus, în care apare de asemenea la volanul unui vehicul de teren. Acesta este un exerciţiu mediatic obişnuit pentru Vladimir Putin, care îşi întreţine cu atenţie o imagine a virilităţii.
În trecut, fostul ofişer KGB, care se află la putere de 20 de ani, a apărut la partide de pescuit, într-un zbor cu deltaplanul împreună cu păsări călătoare sau într-o scufundare cu submarinul. El are centura neagră la judo.
— RT (@RT_com) 7 octombrie 2019
— RT (@RT_com) 7 octombrie 2019
— RT (@RT_com) 7 octombrie 2019