INTERVIU Ştefan Bănică jr: «Ce-a fost neplăcut în viaţa mea am şters»
OK!: Eşti conştient că ai avut cele mai puternice, deştepte şi frumoase femei din România. Nu-ţi faci griji pentru viitorul tău sentimental?
Ştefan Bănică jr: Sunt conştient c-am avut nişte relaţii extraordinare cu femei pe care le-am iubit şi care m-au iubit, iar asta contează cel mai mult. În intimitatea ta, nu eşti nici artist, nici prezentator tv, eşti doar om. Cu toţii vrem, în definitiv, să iubim şi să fim iubiţi. Eu nu trăiesc din amintiri. De aceea, nici nu am regrete majore. Ce-a fost neplăcut în viaţa mea am şters. Eu trăiesc în prezent, pentru că trecutul nu se mai întoarce, iar viitorul nu-l putem şti. Asta nu înseamnă că nu-mi fac planuri.
Deşi, în general, se spun vorbe admirabile despre tine, au răzbit, totuşi, de-a lungul anilor, şi trei atribute negative: că eşti zgârcit, că eşti complexat de înălţimea ta şi că eşti violent cu femeile.
Aoleu! Nici nu mai ies din casă din acest motiv, decât pe tocuri, aruncând cu bani în stânga şi-n dreapta şi pupându-mă cu toate femeile pe care le întâlnesc. Dar după aia ce face, că o să se scrie altceva? Şi atunci, nu-i mai bine să mă intereseze doar părerile oamenilor care contează cu adevărat pentru mine? Eu ştiu cine sunt şi cei care mă cunosc ştiu la fel de bine.
Ce mesaj ai pentru cei care vor să afle motivul divorţului de Andreea Marin?
Să se uite în oglindă şi să se întrebe ce e mai important: problemele lor personale sau ale lui Bănică sau Cutărică? Şi să aleagă cu ce-şi ocupă timpul. Eu îmi văd de viaţa mea, de copiii mei. Merg înainte. Nu ştiu de ce e atât de greu de înţeles pentru unii că doi oameni au ales să se despartă civilizat.
Ce-ţi doreşti pentru copiii tăi?
Să fie sănătoşi şi să crească într-un mediu neviciat. Responsabilitatea mea este să le arăt că în viaţă există alegeri, opţiuni, iar ei o să aleagă. Nu suntem rezultatul alegerilor pe care le facem. Nu suntem rezultatul statisticilor altora despre noi, suntem rezultatul lucrurilor pe care le facem. O să mă lupt pentru păstrarea intimităţii copiilor mei, din motive lesne de înţeles, pentru protejarea lor şi pentru dreptul lor constituţional de a-şi trăi normal copilăria.
Nu voi ezita nici o secundă să mă lupt până-n pânzele albe cu cine nu le va respecta aceste drepturi. Cât timp păstrezi o anumită limită şi decenţă, îmi asum rolul de persoană publică şi e OK. Când nu se mai respectă această limită, când îmi blochezi copilul de 5 ani într-o maşină doar pentru o ştire şi o fotografie, cu riscul de a face accident, când îmi traumatizezi fetiţa, n-am cum să te iert.
Te consideri un tip norocos?
Da! În primul rând, pentru că trăiesc din ceea ce îmi place să fac. E un mare noroc să n-ai nici o clipă senzaţia că te duci la „serviciu".
O situaţie de noroc chior?
Veneam cu avionul la Bucureşti de la un concert din Madrid, unde cântasem pentru diaspora română. Apoi, imediat, am luat un alt avion ca să ajung la Iaşi. Era o furtună cumplită. Ceva îngrozitor. Avionul a zburat două ore jumate, după care s-a întors la Bucureşti, pentru că nu a putut ateriza la Iaşi. Nu pot să-ţi descriu prin ce-am trecut. Mi s-a derulat în minte toată viaţa, înainte şi-napoi. Reacţiile oamenilor din jurul meu erau fabuloase. Unii plângeau. Alţii - nişte englezi - râdeau şi beau, n-aveau nici o treabă. Stewardesa era albă la faţă. Eu am stat liniştit, dar în interiorul meu era o furtună mai mare decât cea de-afară. A fost o situaţie-limită.
Ai zis rugăciuni?
Am zis, da! Când am aterizat, m-am gândit că Dumnezeu mai are nişte planuri cu mine, aici, pe Pământ.
Despărţire după 7 ani
Andreea Marin şi Ştefan Bănică jr şi-au anunţat la data de 10 ianuarie decizia de a se separa, după 7 ani de căsnicie. Ei au împreună o fetiţă, pe Violeta (5 ani). Click! v-a prezentat pe larg detalii despre decizia care a şocat pe toată lumea.
Imediat după anunţul pe care l-au făcut pe Facebook, cei doi au plecat împreună cu fetiţa într-o vacanţă în Dubai. La întoarcere, Ştefan încă purta verigheta pe deget. În plus, Andreea şi fostul soţ locuiesc încă împreună, în vila pe care o au în cartierul bucureştean Tei.