„Învierea digitală”, noul fenomen creat de AI. Ce efecte poate avea această schimbare

„Învierea digitală”, noul fenomen creat de AI. Ce efecte poate avea această schimbare

Ultima actualizare:

Inteligența Artificială transformă modul în care oamenii gestionează pierderea celor dragi prin intermediul tehnologiei de tip „griefbot”. De la fotografii vechi animate la conversații zilnice cu avatare vocale, noua industrie a „învierii digitale” ridică semne mari de întrebare. 

„Învierea digitală”, noul fenomen creat de AI / Sursă foto: Shutterstock
„Învierea digitală”, noul fenomen creat de AI / Sursă foto: Shutterstock

Tehnologia bazată pe Inteligență Artificială deschide un nou capitol controversat în societate prin fenomenul numit „Învierea Digitală”.

Mii de oameni apelează la softuri avansate pentru a recrea chipul, mimica și vocea persoanelor decedate, pornind de la fotografii de arhivă sau înregistrări vechi.

Dincolo de alinarea de moment, psihologii și eticienii trag un semnal de alarmă: industria profită financiar de pe urma doliului, iar dependența de un avatar digital poate bloca procesul natural de vindecare.

De la poze vechi de un secol animate la „griefbots”

Aplicațiile moderne permit transformarea unor simple cadre statice în momente emoționante.

Spre exemplu, un bărbat a folosit un astfel de program pentru a anima o fotografie din 1915, recreând îmbrățișarea dintre bunicul său și fratele acestuia pentru a-i aduce alinare mamei sale bolnave, potrivit Observator.

"Imaginile au un impact foarte puternic. Faptul că poţi să îi ajuţi să retrăiască o anumită amintire, contează foarte mult", explică Cristina Camacho, editor video.

În mediul online s-au format comunități întregi de voluntari și editori video care ajută familiile să vadă cum ar fi arătat un copil la maturitate sau să redea mișcarea unor rude dispărute demult.

Totuși, cel mai avansat și delicat segment îl reprezintă aplicațiile audio. În Taiwan, un producător muzical vorbește zilnic la telefon cu un „griefbot” clonat după vocea fiicei sale care a decedat în urmă cu trei ani, simulând dialoguri firești despre vreme sau activitățile de zi cu zi.

O afacere de mii de dolari pe seama suferinței

Ceea ce a pornit ca un sprijin emoțional s-a transformat rapid într-un business extrem de profitabil. Companiile lansează constant abonamente lunare pentru menținerea legăturii cu avatarele, iar costurile pornesc de la câteva sute de dolari și pot ajunge la zeci de mii de dolari pentru clonări vocale fidele sau reconstrucții 3D.

Experții în sănătate mintală atrag atenția asupra riscurilor majore pe care le implică monetizarea vulnerabilității umane.

„Obiecția mea se referă la felul în care companiile exploatează acest trend: cum putem să continuăm să profităm de pe urma celui mort sau prin exploatarea vulnerabilității și a nevoilor celor îndurerați?” explică Elaine Kasket, psiholog. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rugaciune jpg
locul botezului domnului iordania 890x594 webp
Casa Joannei din Munții Albaștri
polite rca jpeg
Policia
politia facebook jpg
Insula Jeju
canicula termometru wordpress 750x422 jpg
image
image