Iris, interzis pe Arena Naţională fiindcă strică gazonul
Trupa Iris serbează pe 22 iunie 35 de ani de existenţă printr-un concert eveniment. Iniţial, Cristi Minculescu şi colegii lui şi-au dorit ca acest recital să aibă loc pe Naţional Arena, pentru ca fanii să aibă parte de un regal muzical.
Iată însă că, ieri, membri trupei au primit o veste mai puţin plăcută de la oprganizatori şi anume că ALPAB (Administraţia Lacuri, Parc şi Agrement Bucureşti) le-ar fi interzis să susţină concertul pe modernul stadion, pe motiv că fanii vor strica gazonul şi i-a mutat în Piaţa Constituţiei, la aceeaşi dată.
Reprezentanţii ALPAB aruncă însă pisica în curtea organizatorilor concertului Iris.
„Decizia de a schimba locaţia concertului nu a fost comunicată ALPAB şi a fost EXCLUSIV a organizatorilor, aşa cum au declarat public, motivaţi de analizarea mai multor aspecte ce ţin de imposibilitatea de a readuce gazonul la starea iniţială până la desfăşurarea meciului de Supercupă a României, eveniment sportiv naţional", se arată în comunicatul instituţiei.
De partea celalată, organizatorii contrazic şi ei:
„Ne-au zis clar că nu vor să aibă de suferit gazonul după concert şi că în aceste condiţii concertul nu mai poate avea loc.
Se pare că hotărârea a fost influenţată de faptul că fanii trupei rock pot distruge gazonul, care nu s-ar mai reface până la concertul Lady GaGa şi Red Hot Chili Peppers".
Lady GaGa şi Red Hot Chili Peppers au voie!
Dacă “Irişii” au fost interzişi pe Arena Naţională, străinii nu au nici o problemă să concerteze acolo.
Show-ul Lady GaGa va fi primul concert susţinut de un artist internaţional din istoria noului stadion.
Tot în aceeaşi lună, dar pe data de 31, vor concerta şi cei de la trupa Red Hot Chili Peppers, una dintre cele mai iubite trupe rock.
Artişii au decis să includă şi ţara noastră în turneul european pe care l-au anunţat pentru vara lui 2012, “I’m With You”.