Johnny Depp cere eliberarea unui deţinut american condamnat la moarte

Johnny Depp cere eliberarea unui deţinut american condamnat la moarte

Ultima actualizare:

Johnny Depp şi Eddie Vedder au cerut în mod public, în cadrul marşului "Voices For Justice", organizat pe 28 august în statul american Arkansas, eliberarea deţinutului Damien Echols, condamnat la moarte pentru asasinarea a trei copii, în 1993, în oraşul Memphis. Pentru presupusa asasinare a celor trei copii în vârstă de opt ani au mai fost condamnaţi Jason Baldwin şi Jesse Misskelley Jr.

În cadrul acestui eveniment, cei doi artişti au citit de la tribună câteva pasaje din jurnalul scris în închisoare de Damien Echols.

Johnny Depp şi Eddie Vedder s-au alăturat astfel unei "armate" de susţinători care consideră că există o serie de argumente - testul ADN şi alte indicii de natură judiciară - ce dovedesc nevinovăţia celor trei condamnaţi, informează Mediafax.

Eddie Vedder, care a cântat pe scenă împreună cu Johnny Depp la evenimentul organizat în Little Rock, capitala statului Arkansas, a declarat joi, în cadrul emisiunii "Larry King Live" de pe postul CNN: "Dacă te interesezi despre acest caz, vei vedea că ei sunt complet nevinovaţi. Deţinem o serie de dovezi care îi vor exonera pe aceşti «copii»".

Trupurile victimelor - Steve Branch, Christopher Byers şi Michael Moore - au fost descoperite mutilate şi abandonate într-un pârâu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
front 1 jpg
spital jpg
woman suffering from allergies outside jpg
1 friptura de vita jpg jpeg
791960603 2543456769408452 5268952716990991463 n jfif
image png
Carte de identitate electronică  Sursa Freepik com jpg
792705446 1293009009469594 7655849152063112424 n jpg
image
image