L-a omorât pe amantul soţiei şi a dat vina pe fiul lui
Ceea ce s-a întâmplat în satul gălăţean Crăieşti pe data de 11 noiembrie bate şi cele mai tari scenarii de la Holywood, informează Adevărul.
Poliţiştii au fost chemaţi la locuinţa lui Iordache Frunză (49 de ani), unde acesta părea că a fost bătut de nişte necunoscuţi, iar în spatele casei sale a fost descoperit cadavrul unui vecin, Georgel Buhoci.
Iordache Frunză a ajuns la spital şi a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni. Toată lumea l-a tratat ca pe o victimă, când bărbatul era, de fapt, criminalul.
I-a indus în eroare pe anchetatori, spunând că nu ştie cine l-a lovit şi l-a trimis în lumea celor drepţi pe vecinul său, iar soţia, Aftinia Frunză, i-a ţinut isonul. După mai multe zile de cercetări, poliţiştii au descoperit cum s-au petrecut lucrurile.
„Consumaseră împreună peste 12 kilograme de bere de la cârciumă. Frunză i-a spus victimei să plece acasă, pentru că a vrut să întreţină relaţii sexuale cu soţia", a declarat comisarul-şef Ştefan Căpătan, care s-a ocupat de anchetarea cazului.
Victima, Georgel Buhoci, era amantul Aftiniei Frunză, iar consortul său ştia acest lucru, dar accepta situaţia.
„Cred că nimeni din sat nu bea apă "
Filmul s-a rupt după ce Frunză a încercat să-l dea afară pe Buhoci din casă. Vecinul l-a luat la bătaie, iar soţul înşelat nu s-a lăsat mai prejos.
A luat o bâtă din lemn şi l-a lovit pe Buhoci până când a obosit.
„Şi-a învinovăţit fiul, dar s-a descoperit că Ionel Frunză era plecat de două săptămâni la Bucureşti", a declarat procurorul criminalist Sorin Leau.
Protagoniştii acestei poveşti erau nişte beţivi notorii şi aveau o viaţă promiscuă.
Aftinia Frunză a fost prinsă de nenumărate ori la furat găini şi era şi un fel de damă de consumaţie de mâna a şaptea: întreţinea raporturi sexuale cu diverse persoane din localitate pentru un pahar cu băutură.
Georgel Buhoci trăia din pensia mamei, pe care o bătea sistematic.
Iordache Frunză a recunoscut până la urmă ce a făcut, fiind arestat preventiv pentru 29 de zile. Ucigaşul riscă până la 20 de ani de puşcărie.