La 14 ani, merge zilnic 30 km pe jos pentru o pâine

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Crăcinul nu există pentru o fetiţă ajunsă la vârsta adolescenţei. Copila din judeţul Botoşani, munceşte cu ziua  să-şi hrănească mama bolnavă şi pe cei cinci fraţiori.

Alexandra Hânţescu (14 ani), din satul Tocileni, nu ştie ce înseamă joaca, pentru ca este nevoită să mucească din greu. Are o mamă bolnavă, abia operată, şi cinci fraţi.

Nici măcar Crăciunul nu o mai încântă. Sărbătoarea Naşterii Domnului, care ar trebui să bucure orice creştin, este pentru Alexandra o zi de muncă obişnuită.

Dis-de-dimineaţă, fata pleacă la drumul lung, până în cartierul Popăuţi, din oraşul Botoşani. Cam 30 de kilometri de mers pe jos, dus-întors, prin frig şi zăpadă. Pentru o pâine! Cu atât o plăteşte un om care îşi face o vilă în zona Popăuţi.

Alexandra Hânţescu, mama ei, Felicia, şi cei cinci fraţi locuiesc într-o casă din chirpici, neîncălzită

simeon stalpnicul png

Alexandra se îngrijeşte de porcii şi găinile pe care le creşte bărbatul într-un coteţ improvizat în curtea viitoarei vile. „Este bine că-mi dă şi atât. Uneori în loc de pâine îmi dă o bucată de salam sau macaroane. Mai mănânc din pâinea adusă câinilor, că sunt câteodată prea sătui şi nici nu se ating de ea", spune Alexandra.

Fata se întoarce de la muncă seara, la ora 22.00, istovită, dar mulţumită de pâinea primită. Din cauza datoriilor mama fetei a pierdut casa, iar tatăl a părăsit familia.

"Mama spune că a luat statul casa. Aşa am ajuns pe drumuri, până am găsit casa asta de la ţară", mai spune Alexandra. Familia Hânţescu locuieşte într-o casă din chirpici, fără curent electric, prin acoperişul căreia plouă, iar uşa şi gemurile nu se închid bine.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Hotel menajera FOTO Shutterstock jpg
Trotineta FOTO Shutterstock
Șantierul drumului Giarmata-A1 FOTO Ștefan Both
Salariu - calcule - facturi - bani - facturi FOTO Shutterstock
Iisus  foto   Shutterstock jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
telefon, foto shutterstock jpg
nunta, foto shutterstock jpg
image
image