La Dinamo este ca la nebuni!
La ora 15.00, Bonetti a susţinut o conferinţă de presă în calitate de antrenor al roş-albilor. Tema discuţiei? Un interviu publicat de patru ziare, „Adevărul", „Click!", „ProSport" şi „Evenimentul Zilei", în care tehnicianul l-a desfiinţat pe Borcea, catalogându-l drept „un nimeni".
Bonetti a lăsat de înţeles că vorbele sale au fost interpretate greşit întrucât „a existat un handicap din cauza limbii. Un anumit cuvânt are mai multe sensuri, depinde de context".
Apoi, italianul a vorbit despre preşedintele executiv, însă senzaţia generală a fost că mai degrabă l-a ironizat subtil: „Borcea e un preşedinte foarte călduros, foarte pasionat şi capabil să se lanseze în declaraţii strălucitoare când se obţin victorii. La înfrângeri însă spune lucruri mai puţin adevărate".
Apoi, Bonetti a vorbit despre meciul de azi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat!
După conferinţă, Bonetti s-a dus la cantonamentul de la Săftica, însă nu pentru a conduce antrenamentul de seară.
Scopul vizitei sale a fost dezvăluit cu bucurie în glas de Vasile Turcu, contestatarul numărul 1 al italianului: "Bonetti a mers la Săftica pentru a-şi face bagajele şi va pleca alături de staff-ul tehnic cu care a ajuns la Dinamo. Asta e toată povestea. Ion Marin va conduce antrenamentul şi va sta pe bancă în meciul cu Pandurii".
La antrenament, surpriză! Bonetti a venit să conducă şedinţa de pregătire, însă doar pentru ca oficialii să nu-i găsească nod în papură şi să nu-i plătească salariul după ce va fi demis.
Turcu: «Bonetti este un manechin porno»
Dacă Bonetti şi-a schimbat ieri discursul faţă de Borcea, în schimb războiul cu Vasile Turcu a continuat în termeni duri.
"La înfrângere, se deschide grădina zoologică, iar în această perioadă i-am învăţat numele. Un motiv ar fi că eu sunt înalt şi frumos, iar el este mic de statură şi urât", a spus Bonetti despre Turcu.
În replică, acţionarul a reacţionat: "Dinamo are departament de manechine. Când îl văd, cred că ar fi bun să-mi păzească via. Poate e manechin porno sau cârpă. Oricum, nu am fost de acord cu venirea lui".
Toată lumea îl vrea pe Andone
După antrenamentul de aseară, dinamoviştii au luat decizia de a se despărţi de Dario Bonetti.
Preşedintele Nicolae Badea, singurul care îl mai susţinea, a spus că nu poate să treacă peste afirmaţiile tehnicianului italian.
În acest moment, Ioan Andone este văzut ca soluţia optimă de înlocuire a lui Bonetti.
„Fălcosul" este însă ţinut pe loc de contractul cu arabii de la Al-Ahli, care nu sunt dispuşi să se despartă de el, în ciuda startului slab de campionat.
Alte soluţii ar fi Ionuţ Badea de la FC Argeş şi Jose Mari Bakero, variante înaintate de Giovani Becali.
A fost lucrat de Giovani
Disperaţi că nu pot scăpa de Bonetti, Borcea şi Turcu s-au dus să-i ceară ajutorul lui Giovani.
Fostul impresar i-a asigurat că antrenorul va pleca, însă a impus o condiţie: următorul tehnician va fi unul pe placul său.
"Dacă rămâne Bonetti, noi ne retragem sprijinul de la Dinamo! Nu financiar, că nu investim la echipă, ci legat de jucători. Noi reprezentăm 99,9% dintre fotbaliştii lui Dinamo", a spus Giovani.