La doar 4 ani a luat o boală venerică de la un prezervativ folosit - VIDEO

Ultima actualizare:

Aflat în vacanţă alături de bunica sa, micuţul Chase Del'Shawn Jones(4 ani) avea să treacă printr-o experienţă nefericită ce i-ar putea marca întreaga viaţă.

Cei doi s-au cazat la un hotel de 3 stele din Atlanta (SUA), iar a doua zi dimineaţă bunica (Carmen Jones) şi-a găsit nepotul jucându-se cu un prezervativ folosit, plin de spermă şi pe care copilul încerca de zor să îl umfle.

"Se juca cu el, încerca să îl umfle şi îşi băgase limba în prezervativ. I l-am luat imediat de la gură când am văzut că prezervativul mai era şi folosit, pe deasupra", explică bunica micuţului.

Şi dacă întâmplarea nu ar fi fost destul de ruşinoasă, pentru ca Chase să aibă de suferit când va fi mare, acum la mai bine de o lună de la incident, se pare că micuţul ar putea suferi de o boală cu transmitere pe cale sexuală.

"I-a fost rău, a început să vomite şi i-au apărut bubiţe la gură. Acum aşteptăm rezultatele analizelor de laborator. Mi-e teamă să nu fie o boală venerică foarte periculoasă", conchide Carmen Jones.

Familia lui Chase se pregăteşte să cheme în instanţă conducerea hotelului, dacă negocierile pentru plata daunelor morale nu ajung la consens.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bulletrain743 travel 1767532 jpg
Sosete albe  jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
image png
man using mobile phone while driving jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
rural
job jpg
image
image