La Polul Nord al Lunii au fost descoperite cratere umplute cu gheaţă - VIDEO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Conform ediţiei online a BBC News, un radar american, de la bordul unei sonde spaţiale indiene, fabricat de NASA, a detectat câteva cratere umplute cu gheaţă la polul nord al Lunii. Agenţia spaţială a făcut acest anunţ într-o conferinţă de presă.

Radarul Mini-SAR fabricat de NASA a reperat peste 40 de mici cratere, cu diametre cuprinse între 1,6 şi 15 kilometri, toate fiind umplute cu gheaţă, după cum informează BBC News.

În comunicatul trimis de NASa se arată că "deşi cantitatea totală de gheaţă depinde de adâncimea fiecărui crater, estimăm că acolo există cel puţin 600 de milioane de metri cubi de apă îngheţată.

Conform oamenilor de ştiinţă, până la această descoperire, a existat o teorie conform căreia Lună nu exista deloc apă, cu excepţia unor mici cantităţi de gheaţă, pe fundul unor cratere.

Această descoperire a fost făcută la câteva săptămâni după ce preşedintele american Barack Obama a anunţat anularea programului spaţial prin care SUA ar fi trebuit să trimită din nou câţiva astronauţi pe Lună.

Descoperirea făcută de radarul NASA "demonstrează că Luna este o destinaţie mai interesantă şi mai captivantă, din punct de vedere ştiinţific, al explorării şi operaţional, decât credeau oamenii în trecut", a declarat Paul Spudis, directorul programului Mini-SAR din cadrul Lunar and Planetary Institute din Houston.

Radarul Mini-SAR a realizat în 2009 o cartografiere a craterelor polare de pe Lună - invizibile de pe Terra, deoarece se află în permanenţă pe partea ascunsă a satelitului natural al planetei noastre -, cu ajutorul tehnicii de polarizare a undelor radio.

"După examinarea datelor, echipa noastră a ajuns la concluzia că există indicii clare care certifică prezenţa apei îngheţate, această descoperire oferind misiunilor viitoare un nou obiectiv de explorare şi exploatare", a declarat, la rândul său, Jason Crusan, directorul operaţiunilor spaţiale NASA.

Descoperirea acestui radar, care va fi publicată în revista Geophysical Research Letters, certifică alte descoperiri făcute de instrumentele NASA şi contribuie la o mai bună înţelegere a formelor multiple în care se prezintă apa pe Lună.

simeon stalpnicul png

Instrumentul Moon Mineralogy Mapper, fabricat de NASA şi prezent la bordul satelitului indian Chandrayaan-1, a descoperit la rândul lui molecule de apă la polii lunari, iar Lunar Crater Observation şi Sensing Satellite (LCROSS) au detectat vapori de apă.

Oamenii de ştiinţă indieni care se ocupă de misiunea Chandrayaan-1 - un satelit lansat în octombrie 2008 care va gravita pe orbita lunară timp de doi ani - au confirmat aceste descoperiri americane, după ce au analizat undele luminoase captate de instrumentele americane.

Citeşte şi:

Ştiai că oamenii sunt microbi aduşi pe Pământ de comete?

Vine sfârşitul lumii peste trei ani? Vezi ce spun experţii NASA!

O planetă geamănă a Pământului, descoperită în acest an

Se droghează astronauţii de la NASA?

Vine Apocalipsa? Terra ameninţată de explozia unei stele - VIDEO

A descoperit NASA copaci pe Marte?

Noi fotografii magnifice din spaţiu

Aşa arăta Universul în copilărie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Mirela Retegan si fiica sa, Maya Sorian, despre Gasca Zurli cu mascote   Instagram (1) png
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pelerinaj sfanta parascheva 130 000 pelerini racla curtea metropolitana iasi 863253 jpeg
image png
marina bay of singapore 2714866 1280 jpg
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
orasul vulcan jpg
image png
iordanescu eleva jpg
nunta 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net