Lucescu a atins Everestul
Începută acum 32 de ani, cariera de antrenor a lui „Il Luce" pare legată de fotbalul din Cizmă. În 1983, a bătut campioana mondială Italia pentru „cea mai importantă victorie a naţionalei României din istorie", aşa cum a caracterizat-o chiar el.
Apoi, a fost chemat să-i înveţe fotbal pe italieni, la Pisa, la Brescia, la Reggiana, ajungând să fie propulsat pe banca marelui Inter.
Acum, cei şapte ani de muncă în „mina" Şahtior Doneţk au fost încununaţi tocmai în capitala Italiei. „În mod cert, este cea mai mare realizare a mea, dar şi a jucătorilor mei", a recunoscut Lucescu imediat după ce a răpus-o pe AS Roma chiar în propria casă.
Deşi calificarea în sferturi nu este încă jucată, românul poate culege liniştit roadele unei strategii pe care a pus-o la cale în urmă cu două luni, atunci când şi-a aflat adversarul din optimi.
Lucescu ştia că va avea la ora meciului cu Roma o echipă ieşită din ritmul competiţional oficial, dar a reuşit să transforme acest handicap într-un avantaj. Astfel, perioada de pregătire a fost organizată perfect, înfrângerile din amicale n-au fost considerate tragedii, Răzvan Raţ şi colegii săi atingând vârful de formă exact atunci când a fost nevoie.
Ca un adevărat „gladiator", Lucescu a profitat din plin şi de slăbiciunile unui adversar intrat în ultimele săptămâni într-o profundă criză de rezultate.
„Ei au devenit nervoşi, iar noi am fost organizaţi şi rapizi pe contraatac", a spus „Il Luce", explicând simplu reţeta succesului de pe „Olimpico".
E adevărat, Şahtior a primit o mână de ajutor nesperată din partea fanilor romani, care şi-a fluierat deseori favoriţii. „Spectatorii nu ştiu cât de greu ne-a fost să jucăm împotriva Romei, care în repriza a doua ne-a pus mari probleme. Din acest motiv, cred că returul va fi dificil, iar calificarea nu e încă jucată", a ţinut să precizeze Lucescu.
Probabil că gândurile sale au zburat în urmă cu 10 ani: ca antrenor al lui Galatasaray, în sferturile Ligii Campionilor, a câştigat turul cu Real Madrid, tot cu 3-2, fiind eliminat după un 0-2 în manşa secundă.
Lucescu este însă pregătit pentru dorul de revanşă al romanilor, programat la 8 martie, la Doneţk. În faţa propriilor suporteri, "minerii" vor avea o grijă în minus: francezul Menez, cel mai în formă jucător al lui Ranieri, este suspendat.
«Italia îl regretă pe Lucescu!»
Şahtior Doneţk a cucerit Roma, iar presa din Peninsulă s-a aşezat la picioarele lui Mircea Lucescu. Fostul antrenor de la Pisa, Brescia, Reggiana şi Inter a fost elogiat în „Gazzetta dello Sport", care a lăudat cavalerismul antrenorului român de 65 de ani.
„Mircea Lucescu e un adevărat domn. Antrenorul lui Şahtior s-ar fi putut lăuda după meci, însă a adoptat o atitudine rezervată", a notat cotidianul roz.
Aceeaşi prestigioasă publicaţie trimite şi la vremurile când Lucescu antrena în „Cizmă" şi plânge acum plecarea sa: „După seara de pe Olimpico, Lucescu este regretat de fotbalul din Italia!".