Lucescu, între granzii Europei

Ultima actualizare:

În 2007, Mircea Lucescu a pierdut calificarea în sferturile Cupei UEFA după un gol primit în ultimele secunde ale prelungirilor de la portarul Sevillei, Palop.

Doi ani mai târziu, antrenorul român a ratat, cu 9 puncte, calificarea în optimile Ligii Campionilor, dintr-o grupă cu Barcelona, Sporting Lisabona şi FC Basel.

Anul acesta, Şahtior Doneţk este în faţa unei performanţe istorice, putând obţine calificarea în primăvara Ligii Campionilor de pe primul loc al Grupei H, dacă obţine cel puţin o remiză în ultimul meci, la Doneţk cu Sporting Braga.

"Am meritat cele trei puncte, pentru că am fost mult mai buni. Ar fi un final bun de an: jucăm bine, avem rezultate şi facem spectacol", a declarat Mircea Lucescu, după 3-0 în deplasare cu Partizan Belgrad.

După aproape 15 ani în care a investit masiv în echipă, cel mai fericit pentru această performanţă ar fi Rinat Ahmetov, patronul miliardar al lui Şahtior.

Mircea Lucescu nu crede însă că doar banii au făcut din echipa sa o forţă a continentului.

„Nu cred că am ajuns aici doar datorită banilor. Sunt multe echipe care plătesc mai mult ca noi pe jucători şi care nu au obţinut nimic, pentru că aceştia nu-şi fac treaba", a continuat „Il Luce", lăudându-şi echipa.

Pentru Şahtior, meciul cu Braga capătă astfel o importanţă uriaşă, mai ales că o înfrângere la patru goluri diferenţă i-ar trimite în optimi pe vicecampionii Portugaliei (dacă şi Arsenal bate pe Partizan).

"Dacă pierdem şi calificarea asta, mă las de fotbal", a declarat Răzvan Raţ

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net