Lucian Viziru: «Fiul meu poate să devină şi strungar»

Ultima actualizare:

    Viziru a fost  recunoscut de  paznicii de la  intrarea în parc,  care i-au deschis  bariera cu mâna (Fotografii: lexar)
Viziru a fost recunoscut de paznicii de la intrarea în parc, care i-au deschis bariera cu mâna (Fotografii: lexar)

Lucian se declară un bărbat fericit, iar asta pentru că are o familie fericită. Artistul e tată de baiat şi spune că îşi va sprijini fiul atunci când va creşte mare.

Lucian Viziru e mândru nevoie mare, căci micuţul îi aduce multă bucurie în suflet. Fostul actor de telenovele îşi petrece foarte mult timp cu fiul lui, Mihai (1 an).

"Nu mă mai trezesc în miezul zilei, acum mă trezesc odată cu piticul, dis-de-dimineaţă, la 6.00. Ieşim la plimbare în parc, toţi trei, de două ori pe zi. Ne jucăm, facem băiţă şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că viaţa mea a căpătat un sens real datorită lor.

Din partea mea, Mihai poate să se facă şi strungar, atât timp cât el va fi fericit, eu îl voi ajuta să-şi îndeplinească visurile. Pe primul loc în viaţa mea sunt Ema şi Mihai, aşadar, aş spune că 80% din timp îl petrec cu Mihai, restul timpului mă ocup de muzică şi de actorie", a mărturisit solistul pentru „ring".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ambulanta png
inscriere la facultate jpeg
Prințul Harry  foto   profimedia 1091114759 jpg
a5e2b575 557c 4a66 994c 3fc4da0b5632 jpg
image png
image png
CV pentru angajare  Foto Freepik com jpg
ploaie freepik jpg
image
image