Lupoaica se mută la Kilometrul Zero

Lupoaica se mută la Kilometrul Zero

Ultima actualizare:

Municipalitatea amenajează un loc deosebit pentru statuie. Soclul va fi format din piatră cubică adusă din Piaţa Charles de Gaulle, care va fi asfaltată.

Pentru a arăta cât mai bine, monumentul va fi recondiţionat începând de săptămâna viitoare, iar după două luni va apărea pe noul amplasament.

A călătorit prin tot oraşul pentru a ajunge de unde a plecat. A fost adusă în România în 1906 ca donaţie din partea autorităţilor din capitala Italiei, Roma.

Se dorea a fi un cadou pentru celebrarea a 25 de ani de domnie ai regelui Carol I şi a 1.800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani. Doi ani mai târziu, monumentul a fost amplasat în locul ales special, Piaţa Sf. Gheorghe.

A rezistat aici până în 1931 când a fost mutată pe Dealul Mitropoliei, în 1965 a „plecat" iar şi a ajuns în Parcul Dorobanţi. După 32 de ani a fost mutată, de data aceasta la Piaţa Romană. „În actualul amplasament nu poate fi văzută bine", a explicat primarul general, Sorin Oprescu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
1 tratamentul miraculos care te scapa de varice in 30 de minute jh2n jpg jpeg
1 sos de usturoi homemade jpg jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
west nile jpg
bebelus jpg
bloc acoperis jpg
trotineta electrica trafic ssss jpg
index webp
image
image