Mafiot executat de rival

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Fraţii Gheorghe (32 de ani) şi Bogdan Mararu (36 de ani), doi interlopi cunoscuţi din Piatra Neamţ, au fost împuşcaţi ieri într-o cafenea din centrul oraşului. Străpuns cu opt gloanţe de calibrul 9 milimetri, Gheorghe Mararu a murit. Fratele lui, Bogdan, a scăpat cu viaţă.

Întâmplarea, desprinsă parcă din filmele cu Cosa Nostra, s-a petrecut ziua în amiaza mare, la ora 12.00, în Cafe Latino, un local frecventat de membrii locali ai lumii interlope.

Gheorghe Mararu (stânga), 32 de ani. Cristian Chilat, presupusul asasin al interlopului (foto: Ziarul de Iaşi)

simeon stalpnicul png

Martorii povestesc şocaţi cum criminalul, Cristian Chilat, zis Falău, a intrat în barul plin de oameni, s-a dus ţintă la cei doi fraţi, şi a descărcat un încărcător de pistol în ei. A ieşit apoi în grabă, s-a urcat într-un autoturism BMW şi a dispărut.

Sute de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi ieri la prânz pentru a-l prinde pe ucigaş, dar până la orele serii nu a fost găsit.

Potrivit unor surse din lumea interlopă, Falău era „locotenent" al lui Puiu Mironescu (24 de ani), un alt interlop din Piatra Neamţ, rival al fraţilor Mararu.

În 2006, asupra lui Mironescu a avut loc un atentat, cu focuri de armă. Cămătarul a supravieţuit.

În replică, mai multe maşini ale fraţilor Mararu au fost incendiate la scurt timp. Vinovat a fost găsit Cristian Chilat, condamnat în 2008 la 3 ani de închisoare pentru distrugere prin incendiere si pentru port ilegal de armă letală.

A fost eliberat acum două luni, pentru bună purtare. Când a ieşit, le-a promis fraţilor Mararu răzbunare şi a reuşit să o pună în practică.

Conform unor surse din anturajul lui Bogdan Mararu, acesta a promis ieri, de pe patul de spital, un milion de euro pentru prinderea ucigaşului fratelui său.

5 ani de război

22 - 23 noiembrie 2005: Un Audi A8, a lui Gheorghe Mararu, asigurat pentru 65.000 de euro, a ars în faţa blocului unde locuia proprietarul.

8 - 9 februarie 2006: Un Porsche Cayenne, aparţinând bunicului lui Gheorghe Mararu, a fost incendiată. Maşina de 100.000 € era asigurată pentru 55.000 €.

23 - 24 aprilie 2006: O vilă a lui Bogdan Mararu (cel care este internat) a fost incendiată.

9 - 10 mai 2006: Un Mercedes E270, a lui Bogdan Mararu, a luat foc în faţa blocului. Maşina nu era asigurată şi valora 30.000 de euro. Autorul incendiului a fost presupusul criminal al lui Gheorghiţă Mararu, Cristian Chilat.

19 mai 2006: Gheorghe Mararu a anunţat, la un post local de televiziune, că oferă 20.000 € recompensă celor care îi prind pe incendiatori.

16 noiembrie 2009: Gheorghe Mararu a ajuns la spital cu traumatism toracic, un umăr dizlocat şi un traumatism cranio-facial în urma unei altercaţii în aceeaşi locaţie - Latino Cafe.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net