Mai mulţi romi s-au legat cu lanţuri, în Primăria Timişoara

Ultima actualizare:

Aproximativ 20 de persoane de etnie romă au protestat, vineri, la Primăria Timişoara, trei dintre ele legându-se cu lanţuri, nemulţumite de o decizie a primarului Gheorghe Ciuhandu, în urma căreia o parte din casa unuia dintre ei a fost demolată întrucât era construită pe domeniul public.

Cei aproximativ 20 de romi s-au adunat, vineri, în faţa Primăriei Timişoara, iar apoi au intrat în sediul instituţiei, unde trei dintre ei s-au legat cu lanţuri şi au cerut să fie primiţi de primarul Gheorghe Ciuhandu, întrucât consideră că demolarea extensiei locuinţei respective a fost ilegală, transmite Mediafax.

Fratele proprietarei imobilului demolat de Primărie, Rudolf Stancu, a spus că au protestat astfel deoarece primarul Gheorghe Ciuhandu nu îl primeşte în audienţă, deşi ei ar fi fost trimişi la Primărie de prefectul Mircea Băcală.

De asemenea, romii susţin că au dat mită pentru a primi autorizaţia de construcţie şi că nu ştiau că o parte a clădirii a fost ridicată pe domeniul public. Primarul Gheorghe Ciuhandu a cerut şefului pazei din Primăria Timişoara să îi legitimeze pe protestatari şi să îi amendeze pentru că au organizat un protest neautorizat. El a refuzat, vineri, să îi primească în audienţă pe romi, invitându-l doar pe liderul acestora, Rudolf Stancu, să vină în audienţă luni dimineaţă.

Ciuhandu a negat că acţiunea de demolare are conotaţii etnice.

"Nu mă interesează ce origine etnică au. Ce mă deranjează e că încalcă proprietatea statului, pentru care eu răspund", a spus primarul.

Primăria Timişoara a început, marţi după-amiază, demolarea unei case din oraş, în care locuia o familie de romi, pentru că proprietarii nu aveau autorizaţie de construcţie şi ocupau şi o parte din domeniul public.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net