Maia Morgenstern divorţează de medicul Dumitru Băltăţeanu
Încă o veste-şoc cutremură lumea mondenă. De data aceasta este vorba despre despărţirea iminentă dintre celebra actriţă Maia Morgenstern (50 de ani) şi soţul ei, medicul Dumitru Băltăţeanu. Cei doi s-au cunoscut la începutul anilor 2000 şi au împreună o fată, Ana Isadora. Acum, după 11 ani de căsnicie, cel care pare hotărât să depună actele de divorţ e medicul, care a şi părăsit domiciliu conjugal.
Duminică la prânz, sitelul www.raportmonden.ro a iscat vâlvă în lumea teatrului românesc cu ştirea: „Maia Morgenstern divorţează".
Se pare că între Maia Morgenstern şi soţul ei, Dumitru Băltăţeanu, interveniseră neînţelegerile de aproape un an, însă actriţa a sperat că îşi va putea salva căsnicia.
Cel care a părăsit domiciliul conjugal, săptămâna trecută, şi care va depunde actele de divorţ este medicul neurochirurg de la Spitalul Elias din Capitală, Dumitru Băltăţeanu.
De partea cealaltă, actriţa speră ca soţul ei să se răzgândească, până în toamnă, când va avea loc prima înfăţişare în procesul lor de divorţ.
Vestea divorţului i-a şocat şi pe apropiaţii actriţei, majoritatea dintre cei cu care lucrează zi de zi, la Teatrul Naţional sau la Teatrul Bulandra aproape că nu ştiau nimic de aşa ceva.
Doar o mică parte dintre ei, adică persoanele foarte apropiate, aflaseră, sâmbătă seară despre iminentul divorţ.
"Maia nu vrea să vorbească despre divorţ. Foarte puţine persoane din anturajul ei au ştiut că soţul ei a plecat de acasă.
Îi este ruşine de acest moment din viaţa ei şi nu vrea ca divorţul ei să fie pe buzele tuturor", ne-a spus o prietenă a actriţei.
Pe de altă parte, contactată telefonic de Click!, Maia Morgenstern a declarat:
"Nu comentez despre viaţa mea particulară. Vă mulţumesc pentru înţelegere!".
Aceeaşi atitudine a avut-o şi poetul Mircea Dinescu, atunci când l-am întrebat despre divorţul finilor lui, Maia Morgenstern şi Dumitru Băltăţeanu: "Nu comentez. La revedere!".
Maia Morgenstern şi Dumitru Băltăţeanu s-au îndrăgostit la prima vedere
Actriţa Maia Morgenstern şi medicul Dumitru Băltăţeanu s-au cunoscut în urmă cu peste 11 ani în oraşul francez Marsillia.
Actriţa era în turneu cu Teatrul Bulandra, iar medicul Dumitru Băltăţeanu lucra la acea vreme ca neurochirurg la un spital din oraşul francez.
„Ne-am îndrăgostit, împotriva tuturor principiilor în care credeam şi cred şi acum cu toată sinceritatea.
A fost un sentiment atât de puternic, încât din primul moment am devenit trup şi suflet.
Soţul meu a decis să renunţe la o cariera promiţătoare în Franţa şi să se întoarcă în România, unde ne-am şi căsătorit", a povestit, pentru revista VIP, Maia Morgenstern.
Cei doi s-au căsătorit în 2001 şi l-au avut naş pe poetul Mircea Dinescu.
Maia a mai fost căsătorită o dată şi are trei copii
În timpul facultăţii, Maia Morgenstern şi-a cunoscut primul soţ, Claudiu Istodor. Cei doi s-au căsătorit când actriţa abia împlinise 21 de ani.
Din relaţia lor a venit pe lume băiatul Tudor Istodor, care acum este la rândul său actor, ca şi mama lui.
Maia are un băiat, din prima căsnicie şi două fete, Eva Leea (stânga) şi Ana Isadora
După despărţirea de Claudiu Istodor, Maia a avut o relaţie de câţiva ani, fără să se căsătorească, cu Demeter Andras, fostul director general al societăţii de Radiodifuziune.
Din relaţia lor, care a durat trei ani, a rezultat o fetiţă, Eva Leea Cabiria.
În fine, după despărţirea de Demeter Andras, actriţa şi-a cunoscut actualul soţ cu care are o fetiţă de cinci ani, Ana Isadora.