Mama soţiei lui Ghionea, distrusă de filmul porno

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Familia Roxanei Ghionea, soţia căpitanului stelist, este revoltată de faptul că fostul procuror brăilean, Daniel Radu, a făcut public filmul în care întreţinea relaţii sexuale cu Roxana. Acum, mama femeii este cea care îi ia apărarea fiicei ei.

Învăţătoare la o şcoală generală din Brăila, Viorica Gioroc, mama Roxanei Ghionea, ne-a declarat că ceea ce a făcut fostul prieten al fiicei sale, este incalificabil.

"Omul ăsta este o pacoste. Eu de când l-am văzut prima oară i-am spus Roxanei că nu e de el. Se cunosc demult. Au fost şapte ani împreună, când el avea 31 de ani şi ea 20. În ultimul an al relaţiei s-au mutat într-un apartament din blocul Romarta, de lângă Primăria Brăila. Eu nu am fost niciodată acolo, pentru că nu am vrut să mă bag între ei. Dar el ajunsese rău. Plecase din procuratură şi era vai de el. Şi fata mea, vorba aia, e cu şcoală, are ASE-ul şi masteratul în marketing. El era cu clanurile mafiote din Brăila, bea tot timpul şi se mai şi droga. Am impresia că omul ăsta e obsedat de Roxana. La scurt timp după ce s-au despărţit, l-a trimis pe tatăl lui la uşa mea să mă roage să o conving pe fată să se împace cu el. Nu a suportat că Roxana este cu Sorin şi că şi-a găsit un aşa băiat minunat. A început să ameninţe că o distruge. Dar este sub demnitatea umană ceea ce a făcut acest bărbat unei femei", spune printre lacrimi mama Roxanei Ghionea.

Citiţi în ziarul de mâine cum fostul prieten al Roxanei Ghionea a fost exclus din procuratură şi a vrut să se sinucidă din dragoste!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Boli cardiace - inimă FOTO shutterstock
buscat png
astronauti Artemis II captură video Guardian jpg
coiful de la Cotofenesti @Muzeul Drents  jpg
bauturi, foto shutterstock jpg
caine beagle foto pexels png
fereastra getty1 jpeg
disappointed handsome blonde man puts hands face isolated pink wall jpg
image
image