Mesaj dur pentru Statele Unite, din partea ONU. Motivul: abuzurile din poliţie

Ultima actualizare:
Hillary Clinton
Hillary Clinton

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a cerut joi Statelor Unite să se asigure că poliţiştii americani răspund pentru faptele lor, după o decizie în favoarea unui poliţist alb implicat în moartea unui bărbat de culoare la New York, un caz care a reaprins tensiuni rasiale, relatează AFP.

Manifestaţii fără incidente majore au avut loc în noaptea de miercuri spre joi la Manhattan, unde au fost arestate 83 de persoane, conform Mediafax.

"Acest caz ridică încă o dată problema responsabilităţii membrilor forţelor de ordine", a subliniat Stéphane Dujarric, un purtător de cuvânt al ONU.

Secretarul general Ban Ki-moon, a adăugat el, "invită de îndată autorităţile competente în Statele Unite să facă maximum pentru a răspunde cererilor" ca poliţiştii "să răspundă pentru faptele lor".

Ban Ki-moon îndeamnă totodată manifestanţii să se exprime paşnic, iar autorităţile să respecte libertatea de a manifesta. El a salutat decizia Departamentului american al Justiţiei de a deschide o anchetă federală, a adăugat Dujarric.

Un poliţist implicat în decesul lui Eric Garner, în vârstă de 43 de ani, mort în timpul unei arestări brutale pe 17 iulie în Staten Island, a fost scos din cauză miercuri de către un juriu popular, care a refuzat să-l inculpe.

Însă el va fi vizat de o anchetă internă a Poliţiei din New York, iar secretarul american al Justiţiei Eric Holder a anunţat o anchetă la nivel federal privind o eventuală încălcare a drepturilor civice ale lui Garner.

Decizia marelui juriu - o adunare a unor cetăţeni americani însărcinaţi să hotărască inculparea sau nu în baza unor elemente de anchetă - a fost anunţată după zece zile de la o hotărâre similară în Missouri (centru) care a provocat numeroase manifestaţii de protest în Statele Unite.

Poliţistul alb care l-a împuşcat în august la Ferguson pe Michael Brown, un adolescent de culoare în vârstă de 18 ani neînarmat, a fost de asemenea disculpat.

În urma acestui caz, Comitetul ONU împotriva torturii a denunţat într-un raport folosirea excesivă a forţei de către poliţia americană şi deschiderea focului asupra unor persoane de culoare neînarmate.

Hillary Clinton, revoltată de justiţia americană: "Armele de război nu îşi au locul pe străzile noastre"


    Hillary ClintonFoto: Getty
Hillary ClintonFoto: Getty

Hillary Clinton, a lansat şi ea joi un apel pentru o reformă a sistemului penal şi a metodelor poliţieneşti din Statele Unite, reacţionând la valul de emoţie care a cuprins ţara în ultimele două zile, după moartea a doi afro-americani urmăriţi sau reţinuţi de poliţişti albi, relatează AFP şi „Le Figaro”."Fiecare dintre noi trebuie să se gândească la adevăruri dificile legate de culoarea pielii şi justiţia din Statele Unite”, a afirmat Hillary Clinton într-un discurs ţinut la Boston, potrivit adevarul.ro.

„Pentru că, în ciuda tuturor progreselor realizate împreună, persoanele de culoare, mai ales bărbaţii, au mai multe şanse să fie reţinuţi sau percheziţionaţi de poliţie, inculpaţi şi condamnaţi la pedepse mai lungi”, a adăugat fosta Primă Doamnă din perioada 1992-2000, potrivit cotidianului „Le Figaro”.

„Am lăsat sistemul nostru penal să se dezechilibreze”, a zis Clinton. „Sper că aceste tragedii ne vor oferi ocazia să ne adunăm şi să găsim din nou un echilibru”, reprezentanta democraţilor.

Aducând un omagiu poliţiştilor care îşi îndeplinesc corect datoria, Hillary Clinton a lansat un apel la o reformă, pentru ca „fondurile federale ale forţelor locale de poliţie să fie utilizate cu scopul de a favoriza bunele practici, şi nu de a cumpăra arme de război care nu îşi au locul pe străzile noastre şi conduc la o folosire a forţei şi arestări inutile”. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net