Metodele prin care Dan Bittman le-a cucerit pe Răduleasca şi Tania Budi - FOTO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Dan Bittman este unul dintre cei mai râvniţi burlaci de pe plaiurile româneşti, iar prin patul lui au trecut multe femeie, unele celebre în zilele noastre.

Câteva imagini cu artistul din perioada de glorie au făcute publice şi se pare că nu degeaba avea succes la femei. Cu alura lui de George Clooney a dat gata multe dame, iar acestea au roit ca albinele la fagure, fără să fie refuzată vreuna. Printre duduile din viaţa lui se mai numără Mihaela Rădulescu şi Tania Budi.

Îi plăcea să facă pe cuceritorul şi puţine au fost dăţile în care a fost refuzat. Dan Bittman "vrăjea" fetele dintr-o privire, iar în numai câteva minute duduile erau topite după el.

"Mergeam pe metoda ochi în ochi. Le mai scoteam şi prin parc, dar astea se întâmpla la modul frumos, romantic. Sexul era cam neprotejat, chiar ne gândeam cine dracu' a inventat prezervativele şi la ce folosesc ele. Mulţi dintre membrii formaţiilor de frunte ne întâlneam cu toţii, seara, la dispensar, la aceeaşi doamnă doctor, care ne prescria un tratament", a spus el pentru Playboy.

Solistul Holograf şi autoarea "Cutiuţei Muzicale" au împreună trei băieţi: Alexandru, de 14 ani, Patrick Noah de 9 ani şi Mark Nicolas, care va împlini 6 ani, de care Dan cu greu se poate desprinde. În ciuda faptului că nu s-a căsătorit cu femeia iubită, pentru el familia înseamnă totul şi nu-şi imaginează viaţa fără Liliana, cei trei copii şi Holograf.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
politie accident jpg
nicusor dan ilie bolojan cotroceni afp jpg
WhatsApp Image 2026 06 12 at 14 57 56 jpeg
branza medalie de aur la Lyon  Foto Asociatia Curtea Culorilor jpg
8647 washington jpg
el nino accuweather jpg
image
image