Mihai Găinuşă și-a făcut pensiune pe bani europeni: «Nu a fost uşor, ne-am izbit de birocraţie» - FOTO

Ultima actualizare:

    Mihai Găinuşă
Mihai Găinuşă

Mihai Găinuşă este unul dintre beneficiarii banilor europeni. Folosind fonduri nerambursabile, a construit, în urmă cu câțiva ani, o pensiune în județul Prahova.

Cârcotaşul se implică  alături de  soţia sa şi  face tot posibilul să-şi  răsfeţe oaspeţii de  la pensiune
Cârcotaşul se implică alături de soţia sa şi face tot posibilul să-şi răsfeţe oaspeţii de la pensiune

Aproape de Bucureşti, la Cheia (Prahova) găsim pensiunea prezentatorului Cronicii Cârcotaşilor de la Prima tv.  Pensiunea "Găinuşa de munte" are 8 camere duble cu preţuri cuprinse între 175 şi 220 RON.

"Am ridicat la Cheia o pensiune cu opt camere, accesând fondurile SAPARD. La o jumătate de an după ce am depus cererea, a sosit prima tranşă de bani. Nu a fost uşor. Ne-am izbit de birocraţia de la noi, care s-a suprapus peste cea europeană. Au fost multe nopţi nedormite şi multe drumuri la Târgovişte, unde era oficiul care gestiona fondurile pentru zona respectivă“, a declarat Mihai Găinuşă pentru capital.ro

Cârcotaşul susţine că cele 80.000 de euro primite din fondurile de preaderare au reprezentat numai o treime din investiţia totală. „Fiindcă nu ştiam care sunt cheltuielile eligibile, ne-am trezit că trebuie să scoatem mai mulţi bani din buzunar decât am planificat“.


    Cârcotaşul se implică  alături de  soţia sa şi  face tot posibilul să-şi  răsfeţe oaspeţii de  la pensiune
Cârcotaşul se implică alături de soţia sa şi face tot posibilul să-şi răsfeţe oaspeţii de la pensiune

Vedeta tv a dorit să afle cum poate obține fonduri pentru extinderea și modernizarea pensiunii, dar și pentru construirea unor spații de agrement: „M-am lăsat păgubaș pentru că ar fi trebuit să îmi schimb sediul social al firmei. E adevărat că acum finanțarea este mai consistentă. Înainte se putea lua cel mult 100.000 de euro, iar acum suma s-a dublat. Însă și condițiile pentru obținerea finanțării sunt mai complicate“.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net