Miliardarii români se întrec în avioane și ambarcaţiuni de lux
Miliardarii români îşi permit „răsfăţuri" pe măsura conturilor.
Pe lângă vilele cochete şi maşinile de lux, oamenii de afaceri au avioane personale sau iahturi care ar stârni invidia oricui.
Iată cu ce se pot lăuda cei mai bogaţi români, conform Topului Forbes 500 Miliardari lansat recent pe piaţă.28,2 miliarde de euro.
Miliardarii români au case-muzeu - FOTO
Miliardarii români au dat-o pe maşini de epocă
Din culisele topului Forbes 500 miliardari: maşinile bogaţilor României
Ele conduc afaceri de milioane de euro!
Atât însumează averile celor mai bogaţi 500 de români. Aşteptat cu sufletul la gură, topul "Forbes România 500 miliardari" a fost lansat pe piaţă la începutul acestei săptămâni, la preţul de 20 de lei.
Aflat la a doua ediţie, catalogul cuprinde poveşti despre afaceri şi familie, despre filosofia de viaţă şi credinţa în succes, despre atributele care i-au ghidat în afaceri pe cei prezenţi în top.
Irina Schrotter, avion de 500.000 €
„Doamna de fier" a modei româneşti, aşa cum este supranumită Irina Schrotter, are şi ea un avion. Aparatul Cirrus SR20/22-GTS are patru locuri şi a costat aproximativ 500.000 de euro.
Creatoarea de modă îşi permite însă un astfel de răsfăţ, pentru că averea ei este estimată la circa 15-17 milioane de euro. Despre avionul ales de Schrotter se spune că este preferat de multe vedete din întreaga lume. Şi Angelina Jolie are un avion Cirrus.
Dinu Patriciu, pasionat de iahturi
Iaht sau avion? „Iaht", a răspuns Dinu Patriciu la această întrebare. Cel mai bogat român, cu o avere estimată la 2,3 miliarde de euro, are însă şi avioane, şi iahturi personale.
Are în prezent două iahturi şi este în curs de construcţie, la Ancona, un model CRM Blue Ice. Printre caracteristicile unicat ale acestuia se numără puntea inferioară prevăzută cu o platformă care se coboară până aproape de oglinda apei, pentru a putea face plajă în „mijlocul" valurilor.
La capitolul avioane, Dinu Patriciu a devenit anul trecut acţionar majoritar al Avolus, companie de chartere şi priva-jets din Marea Britanie.
George Copos merge cu iahtul la concursuri
Iahtingul este una din marile lui pasiuni. George Copos, omul de afaceri cu o avere estimată la 180-200 de milioane de euro participă la competiţiile de profil cu propriile sale ambarcaţiuni profesioniste.
Este atât de dedicat, încât cu două săptămâni înaintea fiecărei competiţii nu face decât să se pregătească pentru „întâlnirea" cu marea.
Viorel Cataramă zboară în 7 milioane €
Omului de afaceri îi plac maşinile de lux, dar i-au făcut „cu ochiul" şi aparatele de zbor. Viorel Cataramă, posesor al unei averi de circa 170 de milioane de euro, este proprietarul unui avion Cessna 560 Citation Encore, care a costat în jur de 7 milioane de euro.
N-a regretat niciodată investiţia făcută, căci ce poate fi mai frumos decât să zbori la bordul avionului tău personal! Acum, miliardarul trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Adina Alberts, cunoscutul chirurg estetician al vedetelor autohtone. Cei doi se cunosc din primăvara acestui an și de atunci sunt nedespărţiţi.
Ion Ţiriac are licenţă de pilot
Şarmantul burlac cu o avere estimată la 750-800 milioane de euro nu este pasionat doar de maşini puternice, ci şi de avioane. Pe care le pilotează chiar personal! Prima licenţă a obţinut-o în urmă cu 30 de ani pe un mic Cessna, iar zece ani mai târziu şi-a luat şi licenţă de pilot de linie.
În topul preferinţelor lui Ion Ţiriac se află Global de la Bombardier, un model mult mai rapid decât celelalte aparate de zbor de aceste dimensiuni. Elicopeterele nu prea îi plac, deşi are în dotare şi aşa ceva. Mai precis, un Augusta cu două motoare.