Ministrul muncii încearcă să calmeze spiritele: «Taxele şi impozitele nu cresc anul acesta»
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a oferit joi explicaţii privind noile măsuri de austeritate pe care Guvernul le va introduce de la 1 iunie, în principal reducerea salariilor bugetare cu 25% şi a pensiilor cu 15%.
Ce a declarat ministrul Muncii:
Despre proiectul de lege privind reducerea pensiilor:
• se recalculează toate pensiile speciale, circa 8.000, care privesc magistraţi, parlamentari, diplomaţi. Ele urmează să fie tratate ca elemente constributive, deci aceste categorii vor avea nivelul de pensie ca orice pensionar, pe baza contribuţiei la stat. • toate pensiile militarilor, poliţiştilor, vor fi recalculate în următoarele 6 luni de aşa natură încât să fie bazate pe contribuţii, statul nu va mai da diferenţa • proiectul de lege prevede şi noile criterii de reverificare a pensionarilor pe baza de invaliditate, pentru a restricţioan cât mai mult posibil fraudele • nu vor fi acordate până la sfârşitul anului pensiile anticipate, urmând să se reia de la anul viitor acordarea acestora
Despre taxe şi impozite:
• anul acesta taxele şi impozitele nu vor fi mărite, ne asumăm această răspundere • e drept că anul viitor se pune următoarea problemă: ce sa va întâmpla cu fondul de salarii. Dar până anul viitor vom analiza şi stabili criteriile care să permită o reducere de personal bugetar şi să oferim în acest fel salariile întregi • veniturile obţinute din drepturile de autor nu vor fi impozitate • indemnizaţiile care se acordă pensionarilor artişti nu se reduc