«Motanul» Stancu zgârie şi în Europa League!
Faţă de cum s-au prezentat elveţienii lui Sforza, mai mereu dezorientaţi, Victoria Brăneşti a chinuit-o serios pe Steaua! Parcă toate erau aranjate în aşa fel ca Ilie Dumitrescu să aibă parte de un debut perfect ca antrenor în cupele europene.
Doar portarul elveţienilor, Swen König, a părut teleportat dintr-un cu totul alt film. Mai întâi, a intervenit inspirat la lovitura de cap a lui Bogdan Stancu, venită în urma unei centrări.
Apoi, Latovlevici, cel mai activ om al roş-albaştrilor din partida de aseară, a şutat fără preluare de la 20 de metri, dar elveţianul a reuşit să respingă în corner.
Fundaşul stânga adus de Piţurcă de la Timişoara şi-a mai încercat o dată norocul, câteva momente mai târziu, însă mingea a ţintit bara! König a reuşit până la urmă să intre la cabine fără să primească gol, Kapetanos trimiţând şi el la câţiva centimetri pe lângă poartă, după ce portarul elveţian scăpase în faţă "torpila" lui Dorel Stoica.
Elevii lui Sforza au avut însă o răbufnire de orgoliu la reluare, când Rennella i-a dat mari emoţii lui Tătăruşanu, însă fostul internaţional de tineret s-a repliat în ultimul moment. A fost însă un simplu foc de paie. Tribunele au uitat de toate conflictele cu cei din conducere şi au început să-şi încurajeze frenetic echipa, iar jucătorii şi-au continuat şarjele ofensive.
În aceste condiţii, Steaua n-avea cum să nu înscrie! A făcut-o până la urmă Bogdan Stancu, golgheterul din acest început de sezon, care l-a învins pe König printr-un şut excepţional de la peste 25 de metr, oferind echipei sale prima şansă de calificare în grupele Ligii Europa!
Vezi aici desfăşurarea partidei
Mijlocaşul Angelov (32 de ani), adus în această vară de Victor Piţurcă, a prins pentru prima oară lotul Stelei şi a intrat pe teren în minutul 84. Bulgarul a venit în Ghencea ca jucător liber de contract, după ce i-a expirat înţelegerea cu Energie Cottbus.
Bănel n-are nicio ofertă. «Eu am lansat zvonul că Bănel Nicoliţă e dorit de mai multe echipe, aşa, ca să capete el încredere. Adevărul e că nu are nicio ofertă», a recunoscut aseară patronul Gigi Becali. La ieşirea de pe gazon, Nicoliţă a fost huiduit de tribune.
Autocarul care îi aducea la stadion pe elveţieni a rămas blocat într-un ambuteiaj în apropierea Spitalului Universitar, motiv pentru care echipa a ajuns la stadion cu aproape jumătate de oră mai târziu decât era planificarea iniţială.
Reveniţi la stadion după o etapă de boicot, fanii de la peluzele Nord şi Sud n-au uitat de conflictul lor cu latifundiarul din Pipera. "Becali, pleacă din Ghencea" şi "Gigi, lasă-ne", s-a putut auzi dinspre cele două peluze încă din minutul 25.
Gigi Becali e mulţumit de cum joacă echipa sa. "Începem să arătăm ca o echipă mare. Mi-e dor de meciurile în care băteam Valencia, Galatasaray şi Standard", a declarat latifundiarul.
Ilie Dumitrescu l-a felicitat pe Tătăruşanu. "A fost extraordinar. Nu am avut emoţii că nu vom bate, dar până la calificare mai e un meci", a spus tehnicianul stelist.
Eroul meciului, Bogdan Stancu, a fost de părere că Grasshoper nu e o echipă aşa slabă cum se credea. "Calificarea se joacă la ei acasă, dar eu spun că mergem mai departe", a afirmat autorul golului.