Mutu a semnat din nou cu Victor Becali

Ultima actualizare:

Fotbalistul echipei Fiorentina a semnat un contract cu agenţia de impresariat sportiv a lui Victor Becali, cu care a mai colaborat până în 2004, când a fost concediat de Chelsea, informează Mediafax. "Ne-am căutat unul pe altul, eu pe el şi el pe mine. Eu mă gândeam să îl sun şi el se gândea să mă sune pe mine. Cinci minute a durat discuţia. Am avut mai multe lucruri frumoase decât urâte, realizări şi de ce să nu încercăm încă o dată? Dacă rămânea cu noi, nu mai ajungea să plătească atâţia bani", a declarat Victor Becali la GSP TV.

La 8 noiembrie 2004, firma de impresariat numită atunci Becali&Popescu anunţase că nu va mai reprezenta interesele lui Mutu, deoarece jucătorul nu a dorit prelungirea contractului.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, la 31 iulie, că a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA, care a hotărât, la 7 mai 2008, că jucătorul trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în valoare de 17 milioane de euro.

Camera pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis, la 7 mai 2008, că Mutu, acum la AC Fiorentina, trebuie să plătească fostului său club, Chelsea, despăgubiri în valoare de 17.173.990 de euro, pentru încălcarea contractului, iar internaţionalul român a cerut TAS să anuleze hotărârea FIFA şi să stabilească faptul că nu trebuie plătită nicio compensaţie.

Chelsea l-a achiziţionat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping. Mutu a fost suspendat şapte luni de Federaţia Engleză (FA) pentru consum de cocaină. Clubul englez susţine că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image