Muzeul Satului îşi face han şi şcoală
Terenul de aproximativ 14 hectare din Parcul Herăstrău, pe care este amplasat în prezent Muzeul Satului, se va mări cu încă 3,5 hectare.
Zona cuprinsă între aleea dedicată lui Michael Jackson şi Palatul Elisabeta va fi populată cu imobile care vor avea diverse funcţiuni: un han în care se vor găti preparate româneşti, o şcoală de tip vechi, unde se vor ţine cursuri despre tradiţii, obiceiuri şi sărbători creştine, o biserică unde se vor oficia slujbe şi cununii, o fierărie, chiar şi un spital al păsărilor.
„Vrem ca toată zona nouă să fie funcţională, un spaţiu în care meşteri din toată ţara vor face demonstraţii. Va găzdui nenumărate spectacole şi târguri, iar în spaţiul pentru copii se vor desfăşura jocuri tradiţionale, precum oina", ne-a spus Paulina Popoiu, directorul muzeului.
Lucrările vor costa circa două milioane de euro, iar banii vin de la Ministerul Culturii şi din sponsorizări. Proiectul a fost început în 2007, însă a fost amânat din cauza lipsei banilor. Nu mai puţin de 12 vechi case ţărăneşti au fost ridicate în ultimii trei ani.
Peste 300.000 de vizitatori în anul 2010
Cel mai apreciat muzeu al Capitalei, atât de străini, cât şi de români, e Muzeul Satului „Dimitrie Gusti".
„Anul trecut, peste 300.000 de persoane l-au vizitat. Dintre acestea, 180.000 au venit din Germania, Franţa, Spania, Japonia, Bulgaria, Israel, Grecia şi Italia", ne-a spus muzeograful Petre Terescenco.
Festivalul Culturii Thailandeze, organizat la 18 septembrie 2010, a atras 15.000 de vizitatori într-o zi, iar la 15 mai 2010, 3.500 de oaspeţi au intrat în muzeu între orele 9.00 şi 14.00.