10 obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Andrei
Fiecare sărbătoare îşi are tradiţiile şi obiceiurile ei însă Sfântul Andrei pare a fi una cu adevărat specială. Iată ce superstiţii s-au păstrat de-a lungul timpului şi cum se sărbătoreşte în popor ziua de 30 noiembrie.
Vrăji de dragoste
Prin ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc sfinţit se spune că fetele nemăritate îşi vor visa ursitul.
Un alt obicei foarte răspândit este şi scufundarea, în miez de noapte, a unei verighete într-un pahar de apă neîncepută. Tradiţia spune că în mijlocul inelului apare chipul viitorului iubit.
Obiceiuri pentru protecţie
Pentru ca spiritele să nu se cuibărească în case, femeile întorc seara oalele şi cănile cu gura în jos.
Se scoate din sobă cenuşa caldă de peste zi pentru ca spiritele neliniştite să nu-şi găsească adăpost la căldură.
Se împrăştie resturi de pâine prin curte pentru ca spiritele flămâde să nu caute de-ale gurii prin cămări.
Împotriva vârcolacilor gospodinele folosesc cununi de usturoi agăţate la uş[ şi lasă aprinsă candela de la icoane.
Pentru protecţia vitelor, cu o seară înainte de Sfântul Andrei li se amestecă animalelor în hrană busuioc sfinţit sau li se toarnă câteva picături de aghiazmă în apă.
Noaptea strigoilor
În multe sate există credinţa că în această noapte bântuie strigoii, iar lupii prind glas omenesc.
Oamenii sau animalele care sunt atacate de lup şi muşcate se vor transforma în vârcolaci.
Bunăstarea casei
De Sfântul Andrei se plantează grâu. Dacă acesta creşte înalt şi sănătos, înseamnă că vei avea un an îmbelşugat.