5.000 de euro, pierduţi în toaletă pe Câmpia Libertăţii din Blaj

Ultima actualizare:

Un preot care s-a aflat printre invitaţii speciali la ceremoniile oficiate duminică de Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii din Blaj a găsit în toaleta pentru VIP-uri un plic în care erau 5.000 de euro.

Văzând că în plic se afla o sumă importantă, preotul l-a predat imediat poliţiştilor care asigurau ordinea, iar aceştia au început cercetările pentru a afla cine a pierdut banii, scrie Mediafax. 

Poliţia Alba a anunţat că suma nu a fost încă revendicată. ”A fost, duminică, într-un anumit loc de pe Câmpia Libertăţii din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc, un plic care conţinea o sumă de bani. Nu putem da mai multe detalii deoarece există o procedură prin care persoana care revendică un bun pierdut trebuie să ofere mai multe informaţii despre acesta. Potrivit procedurilor legale, dacă într-o anumită perioadă nu apare nici o persoană care să poată dovedi că este posesorul bunului pierdut, acesta intră în posesia statului”, a declarat Luminiţa Prodan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Alba.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Pacientă în spital tratată pentru cancer - perfuzie  FOTO Shutterstock
Muste insecticide larvicide capcane scaled jpg
pisica mancare adobestock jpg
bancomat pexels jpg
Design fără titlu (5) png
jc gellidon 1g3qVp7ynX4 unsplash jpg
Snagov   Lac   Rezervația + Aria Naturală Protejată + Delta Snagovului 1 jpg
licitatie masini de lux anabi jpg
image
image