7 sfaturi ca să-ţi organizezi dulapul cu haine de primăvară
Nu ţi s-a întâmplat niciodată ca dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, să deschizi dulapul şi să nu ştii cu ce să te mai îmbraci? Să nu găseşti nici tricoul, nici blugii, să constaţi că şosetele sunt desperecheate, iar ciorăpeii celui mic se află printre puloverele tale? Ar trebui să-ţi fac timp să organizezi dulapul cu haine!
Elimină ceea ce nu porţi Adună tot ceea ce nu mai îmbraci! Hainele care nu-ţi mai vin, de care te-ai plictisit sau care nu ţi-au plăcut niciodată pot fi oferite prietenilor sau pur şi simplu donate. Nu le arunca la coşul de gunoi, s-ar putea ca altcineva să aibă nevoie de ele! În cazul în care nu ai cum să scapi de ele, depozitează-le într-un loc ferit al dulapului,ca să nu te mai încurce.
Delimitează rafturile Poţi folosi rafturile superioare sau pe cele inferioare pentru hainele pe care nu le porţi în acest sezon. Dacă spaţiul te condiţionează, foloseşte cutii din carton sau plastic cu capac pentru a împiedica pătrunderea prafului şi a umezelii. De asemenea, poţi folosi saci menajeri pentru hainele care nu se şifonează. Cele care nu îţi mai folosesc se pot împături şi depozita în geamantane, valize sau trolere alături de câteva fire de levănţică, tutun sau pliculeţe de naftalină pentru a le feri de molii.
Separă categoriile de haine Sortează vestimentaţia în funcţie de utilitatea lor dar şi în funcţie de categoria de articole. Astfel, vei vea un teanc de tricouri, unul de bluze cu mânecă lungă, unul cu lenjerie de corp etc. În acest fel, când vei dori să îmbraci un anumit articol vestimentar, vei şti exact unde să-l cauţi. Hainele se mai pot sorta şi după culoare sau pe ţinute. Ocupă un raft al dulapului cu blugi şi pantaloni, unul doar cu pulovere, altul cu lenjerie de corp şi tricouri, iar altul cu haine pe care le porţi în casă.
Acordă spaţiu fiecărui membru al familiei Nu amesteca hainele tale cu cele ale copiilor. Este recomandat să le acorzi celor mici o zonă a dulapului uşor accesibilă, fără ca ei să depindă de tine atunci când vor să îmbrace un pulover sau un tricou.
Foloseşte umeraşe, huse sau folii Rochiile, sacourile, pantalonii, bluzele din mătase, fustele şi cămăşile ar trebui ţinute numai pe umeraşe sau în huse speciale. Husele îţi vor proteja hainele de praf, de scame dar elimină şi riscul de a se agăţa şi deteriora.
Cumpără cutii de depozitare pentru accesorii Poţi mări spaţiul din dulap folosind cutii atunci când doreşti să depozitezi accesoriile tale preferate. Pălăriile de ocazie, eşarfele, genţile cu aplicaţii decorative vor astfel mai protejate. Cutiile ar trebui să fie din plastic transparent şi aşezate pe verticală. Pentru curele, fixează pe uşa dulapului un cârlig metalic.
Puneţi etichete cutiilor de pantofiDar cum ar trebui să depozităm încălţămintea? Ai renunţat să mai porţi cizmele sau bocancii de iarnă? Pune încălţămintea groasă în cutii nu înainte de a o spăla, curăţa şi lustrui. Bagă în interior hârtie pentru a nu-şi strica forma. Etichetează fiecare cutie în parte pentru a şti ce găseşti înăuntru. Sau, cumpărără cutii transparente.