A murit jurnalistul căruia Ion Iliescu i-a spus Măi, animalule. Avea Covid, dar și alte afecțiuni

Paul Pârvu a fost jurnalistul care l-a băgat pe Ion Iliescu în paginile rușinoase ale istoriei. El este cel căruia fostul șef de stat i s-a adresat la Constanța, în vara lui 1992 cu apelativul  „Măi, animalule”.

image

Paul Pârvu a murit duminică, 30 ianuarie, cu doar o zi înainte de a împlini vârsta de 61 de ani, scrie Adevărul. Era bolnav de Covid, dar suferea și de alte afecțiuni. Nimeni nu se aștepta însă ca celebrul jurnalist român să piardă lupta cu viața. Vestea a căzut ca un trăsnet. Prieteni, rude, colegi, dar mai ales familia - cu toții sunt șocați și îndurerați. 

Paul Pârvu a avut probleme de sănătate. În urmă cu câteva luni, el a fost internat în spital după ce s-a infectat cu noul coronavirus, dar şi pentru a primi tratament după ce a suferit un accident vascular cerebral.

Măi, animalule sau cum a intrat Iliescu pe ușa din dos a istoriei

Însă Paul Pârvu este plâns acum și de toți cei mulți care încă își mai duc aminte de episodul petrecut în fața Prefecturii din Constanța, atunci când jurnalistul a fost insultat de președintele țării. 

S-a întâmplat la 15 august 1992. După ce a participat la festivitățile organizate cu prilejul Zilei Marinei, Ion Iliescu, însoțit de oficialitățile locale, a mers la Prefectură. Aici era așteptat de simpatizanți, dar și de către un grup de protestatari. Din rândurile acestora se desprinde un jurnalist de la Telegraf. Se îndreaptă spre Ion Iliescu și începe să-i pună mai multe întrebări despre Revoluţie, despre Piaţa Universităţii, despre KGB, Moscova şi influenţa sovietică. Iliescu este vădit deranjat. Se enervează, își pierde cumpătul si se repede la ziarist. Aproape că-l ia dr gât. Atunci i-a scăpat apelativul care urma să devină celebru: „Măi animalule”.

Paul Pârvu a refuzat să intre în politică

Toți au fost luați prin surprindere. Nimeni nu s-ar fi așteptat la așa ceva din partea președintelui.  Gestul fulgerător a fost imortalizat doar de Serviciile care asigurau escorta preşedintelui. În presă au apărut imagini cu preşedintele Iliescu şi cu ziaristul Pârvu stând faţă în faţă la foarte mică distanţă, privindu-se duşmănos.   

După „ciocnirea” cu Iliescu, partidele de dreapta l-au ofertat pentru a profita de celebritatea lui. Paul Pârvu a refuzat, fiind un ţărănist din convingere. N-a activat niciodată în politică, nu a intrat nici în administraţia publică. Cristian Paţurcă, trubadurul Pieţei Universităţii, a făcut chiar un cântec dedicat acelui episod, intitulat „Măi animalule“.

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net