A nins în mijlocul verii la Rânca! Zăpada s-a așternut pe carosabil

A nins în mijlocul verii la Rânca! Zăpada s-a așternut pe carosabil

Ultima actualizare:

    La munte va ninge în acest weekend şi se va depune un strat consistent de zăpadăfoto: arhiva personala
La munte va ninge în acest weekend şi se va depune un strat consistent de zăpadăfoto: arhiva personala

Suntem la mijlocul lunii lui "Cuptor", dar la Rânca s-a întors iarna! Șoferii, care s-au aflat în zonă, au fost surprinși să constate că ar fi avut nevoie de cauciucuri speciale pentru a nu derapa pe o porțiune de drum pe care zăpada s-a așternut. Pe DN 67 C, Transalpina, s-au înregistrat căderi de grindină și lapoviță.

Vreamea a schimbat brusc foaia și de câteva zile am uitat de caniculă, ba chiar la munte a revenit vremea extrem de rece pentru perioada din calendar. Temeperaturile au scăzut sub 4 grade Celsius și a nins. Drumarii au fost nevoiți să intervină pentru a facilita circulația șoferilor, surprinși în trafic de stratul de zăpadă de pe carosabil.


    Așa arăta carosabilul după intervenția drumarilorfoto: arhiva personala
Așa arăta carosabilul după intervenția drumarilorfoto: arhiva personala

"Din cauza schimbări bruște a temperaturii, sub 4 grade Celsius, pe DN 67C, Transalpina, între km 34-37, s-au înregistrat căderi de grindina și lapoviță. 

Angajații districtului Rânca au intervenit cu clorură de calciu pentru a evita formarea ghețușului pe drum. Sfătuim conducătorii auto surprinși cu autovehiculele neechipate de iarna, sa rămână opriți pe marginea părții carosabile până când condițiile meteo permit reluarea călătoriei", au anunțat reprezentanții de la drumuri Târgu-Jiu. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
pisica istock jpg
index (1) webp
facultate istock jpg
Ann Widdecombe si Joshua Kerry jpg
image
image