A primit un rinichi de la tatăl său, apoi l-a dat mai departe: "El trăieşte încă prin vieţile salvate"

Ultima actualizare:

    Sandor şi Dana s-au iubit de când erau copii
Sandor şi Dana s-au iubit de când erau copii

Sandor Csaplar a murit la doar 37 de ani, din cauza unei hemoragii cerebrale. În aprilie, rinichiul donat de tatăl său i-a salvat viaţa. După ce tânărul a intrat duminică în moarte cerebrală, organul a fost prelevat la Oradea şi apoi transplantat, marţi noapte, la Cluj, unui pacient în vârstă de 51 de ani.

Firul vieţii lui Sandor Cioplar s-a rupt duminică, la 70 de zile după ce primise un rinichi de la tatăl său. Săptămâna trecută, tânărul a suferit o hemoragie cerebrală, fiind internat spitalul din Oradea. Starea lui s-a înrăutăţit, iar duminică a intrat în moarte cerebrală. Bărbatul suferea de diabet tip 1 de la vârsta de 14 ani. În 2013 a fost diagnosticat cu insuficienţă renală cronică, nefropatie diabetică.

Singura lui şansă era transplantul, iar pe 1 aprilie 2015 a primit un rinichi chiar de la tatăl său. După transplant, Sandor s-a simţit bine. Săptămâna trecută, i s-a făcut rău în baie şi a leşinat. Medicii nu au reuşit să-l salveze, comoţia cerebrală suferită fiind una puternică. Decizia prelevării de organe nu a fost greu de luat.

Doctorul Dan Luscalov, de la Institutul de Urologie din Cluj, a primit recipientul cu organul prelevat la Oradea
Doctorul Dan Luscalov, de la Institutul de Urologie din Cluj, a primit recipientul cu organul prelevat la Oradea

“Înainte să facă transplantul de rinichi, am vorbit cu el despre o posibilă prelevare. Atunci mi-a spus că este de acord cu prelevarea, chiar şi dacă un singur organ ar putea fi transplantat”, povesteşte emoţionată  Dana Csaplar, soţia lui Snador. Cei doi s-au mutat împreună de la vârsta de 15 ani. “Ne-am iubit de mici copii. Am ştiut de la început că suntem sortiţi să fim împreună. El trăieşte acum prin vieţile salvate, iar dorinţele lui sunt legi sfinte pentru mine”, mărturiseşte Dana. „Prin prelevarea rinichiului şi a ficatului, două vieţi au fost salvate: una în Cluj şi cealaltă în Bucureşti”, a spus doctorul Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de Transplant din Bihor. Rinichiul a ajuns la un pacient în vârstă de 51 de ani din Cluj, iar ficatul la un pacient de 37 de ani din Bucureşti. 

Sibianul operat se simte bine

“A fost pentru prima dată în România când s-a recoltat şi pe urmă s-a transplantat un rinichi primit”, spune doctorul Carmen Pantiş. Rinichiul adus de la Oradea a fost transplantat, în noaptea de marţi spre miercuri, de o echipă a Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca (IUTR), coordonată de profesorul Mihai Lucan. Operaţia a durat patru ore şi a fost un succes.

Primitor a fost un sibian de 51 de ani, Ioan Arnău, care suferă de insuficienţă renală de circa un an. Pacientul se simte bine, rinichiul transplatat începând să funcţioneze încă de marţi noapte, chiar din timpul operaţiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
spitalul stomatologic jpeg 2 jpeg
Lucrări la Palatul de Justiție din Deva. Secolul al XIX-lea, Foto: arhiva personală dr. Lucian Ștefan
image
actualitate.net
image
actualitate.net