A reclamat la autorităţi că soacra lui miroase urât
Pe lângă reclamaţii serioase, comisarii de la Protecţia Consumatorului trebuie să analizeze şi tot felul de plângeri cel puţin ciudate. Biserici, vecini, prieteni sau chiar rude au făcut obiectul a mii de reclamaţii.
La Botoşani, cea mai ciudată plângere vine din partea unui bărbat care s-a plâns că soacra este prea mizerabilă. Omul, dintr-un sat aflat la 50 km de Botoşani, a bătut drumul până în reşedinţa de judeţ, cu autobuzul, pentru a-şi pârî soacra la Protecţia Consumatorului. Practic, omul a spus răspicat că mama soţiei lui este murdară şi riscă să-l îmbolnăvească.
Bărbatul a precizat că aceasta nu se spală pe mâini, nu-şi face igiena şi nici nu spală ugerul când mulge vaca. Botoşăneanul a spus clar că laptele este murdar şi din cauza soacrei se poate îmbolnăvi.
- La Suceava, o femeie a depus o reclamaţie cum că în apartamentul vecin funcţionează un bordel pe care îl frecventează şi soţul ei, în timp ce alta a reclamat o vecină ce îi îmbată soţul, după care acesta se întoarce acasă şi o bate. Alţi suceveni au reclamat faptul că la o firmă de pompe funebre au fost prestate servicii funerare (spălare, îmbălsămare, îmbrăcare) de către personal necalificat.
- O vasluiancă a reclamat faptul că cineva „pătrunde în locuinţa mea, cu spray paralizant, distrugându-mi uşile, geamurile, chiar prin acoperişul casei. Odată pătruns în casă, eu sunt monitorizată, iar în casă mi se pun codificările de pe ambalaje… Mi se schimbă pielea îmbătrânită, unde cu nişte senzori de mişcare sunt localizată”. Un alt vasluian s-a plâns că asupra sa „se acţionează cu ajutorul unor emiţătoare puse în locuinţă în mod infracţional”, iar „vecinii întră în casă şi toarnă praf pe jos şi droguri în apă.
- În topul celor mai haioase reclamaţii primite în ultimii ani la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Prahova se numără cea a unui bărbat din Plopeni care, în mod repetat, suna pentru a cere ajutorul. “Consumator” declarat, acesta ajungea frecvent acasă beat, moment în care soţia acestuia îi aplica corecţii fizice. Supărat că nu se putea apăra singur de furia conjugală, acesta a considerat că singurul loc unde i se poate oferi protecţie unui “consumator” este, aşa cum o arată şi numele, Protecţia Consumatorului. Deşi i s-a explicat în mai multe rânduri că instituţia nu are nici o competenţă în domeniul reclamat, bărbatul a continuat să sune de mai multe ori la instituţie, reclamând acelaşi lucru, informează “www.adevărul.ro”.
- La Ploieşti, în preajma Crăciunului, comisarii au fost sesizaţi de o femeie care a reclamat că locatarul de la parterul unui bloc îşi montează pe spaţiul verde din grădina blocului instalaţii luminoase şi “un Moş Crăciun mai mare decât cel din centrul oraşului”, care ajunge până la geamul apartamentului de la etajul I.
- La Sibiu, o femeie s-a plâns că nu i-a plăcut cum a ieşit poza din buletin, iar un bărbat a reclamat faptul că şi-a cumpărat un gel pentru potenţă care nu funcţionează.