A renunțat la multinaționale pentru a construi căruțe de cazare. Povestea antreprenorului de succes

A renunțat la multinaționale pentru a construi căruțe de cazare. Povestea antreprenorului de succes

#Exclusiv Click!

A renunțat la un salariu bun și la o carieră sigură pentru a-și urma visul de a construi ceva pe cont propriu. János Kelemen a pornit de la un concept de cazare în mijlocul naturii, în Brașov, și a ajuns să transforme căruțele tradiționale în locuri de cazare neobișnuite, în care oamenii pot trăi o experiență diferită. Drumul nu a fost ușor, iar uneori a fost nevoit să investească inclusiv din economiile familiei.

Căruțele tradiționale sunt spații de cazare inedite, realizate artizanal
Căruțele tradiționale sunt spații de cazare inedite, realizate artizanal Foto: Facebook

De la cariera în multinațională la propriul business

János Kelemen este inginer de formație și a lucrat aproximativ zece ani în mediul multinațional, inclusiv în Anglia, înainte de a decide să își construiască propria afacere. Deși avea un venit bun și perspective profesionale, își dorea mai multă libertate și o activitate în care să își poată pune în practică ideile.

„Aveam un venit bun și o carieră promițătoare, dar simțeam tot mai puternic nevoia să construiesc ceva al meu. Îmi doream o activitate în care să pot fi creativ, aproape de natură și de familie”, povestește antreprenorul, exclusiv pentru Click!. Ideea unui glamping urban în Brașov a apărut după ce a analizat ce își dorea de la viață și de la o afacere. Experiența personală a contribuit la această alegere: într-o vară călduroasă, el și soția sa, Kinga, dormiseră în cort, în grădină, înainte de a pleca la serviciu.

János Kelemen
János Kelemen Foto: Facebook

Experiența le plăcuse, iar conceptul a devenit punctul de unde au plecat „Să renunț la siguranța carierei pentru un concept aproape necunoscut atunci a fost o decizie grea. Am construit totul treptat, din fonduri proprii, muncind aproape trei ani la amenajare. Am făcut cu mâinile noastre platforme, mobilier și spațiile comune. NEST Wagons (locul artizanal unde se produc căruțe cu coviltir) a apărut ulterior, din aceeași dorință de a crea locuri în care oamenii să se bucure de o experiență aparte”, spune János Kelemen.

O idee neobișnuită, validată la prima expoziție

Totul a pornit de la schița unei căruțe cu coviltir, desenată într-o seară lângă șemineu. Antreprenorul a început apoi să caute roți vechi prin sate, să le restaureze și să dezvolte construcția. Primele modele au fost realizate în grădină, lângă zarzavaturile bunicii. Reacțiile celor din jur nu au fost întotdeauna prea bune.

Atât ideea unui glamping amenajat lângă blocuri, cât și cea a unor căruțe în care oamenii să plătească pentru a dormi au fost privite cu scepticism. Un moment important a venit, însă odată cu participarea la o expoziție de iahturi și autorulote din București. „Oamenii se opreau, zâmbeau, intrau și puneau întrebări. În primele ore am semnat primul contract. Încă nu aveam atelierul și echipa de astăzi, dar aveam o confirmare concretă că cineva își dorea ceea ce construiam”, afirmă acesta.

Pentru un antreprenor aflat la început de drum, această validare a venit după investiții importante de timp și bani. Presiunea financiară, cheltuielile cu materialele și responsabilitatea față de echipă au rămas provocări constante, inclusiv în etapele ulterioare de dezvoltare. Participarea la expoziția internațională de la Karlsruhe a reprezentat un alt efort semnificativ pentru companie, atât financiar, cât și logistic.

Reacțiile vizitatorilor au oferit însă o nouă confirmare că produsul poate atrage interes și pe o piață internațională.„Încurajările nu plătesc facturile, desigur. Dar îți confirmă că merită să continui să construiești. La fel de mult mă motivează să văd clienți care dezvoltă o activitate turistică în jurul căruțelor noastre. Succesul lor este una dintre cele mai valoroase confirmări pentru noi”, spune János Kelemen.

Căsuțele cu coviltir, spații inedite de cazare

Căruțele sunt gândite ca spații de cazare care îmbină aspectul tradițional cu dotările unei locuințe moderne. În funcție de model și de echipare, acestea pot avea baie proprie, apă caldă, încălzire și izolație.

Construcția lor presupune multă muncă manuală, iar formele curbe și piesele realizate special fac ca procesul să fie mai complicat decât ar putea părea la prima vedere. Produsele sunt destinate celor care caută o experiență de cazare diferită, dar și antreprenorilor din turism care vor să ofere ceva aparte oaspeților lor. János Kelemen spune că, dacă ar lua-o de la capăt, ar acorda mai multă atenție promovării: 

„Dacă aș începe din nou, aș investi mai devreme în relații, comunicare și mentorat. Ca inginer, ai tendința să crezi că un produs bine făcut va vorbi singur. În realitate, trebuie să înveți să îi explici valoarea, să găsești partenerii potriviți și să construiești o echipă. Am participat și la două emisiuni de investiții, una în România și una în străinătate.

Au fost ocazii de a ne expune ideea unor oameni cu experiență și de a răspunde unor întrebări dificile. În cadrul emisiunii din străinătate am ajuns și la un acord de finanțare. Pentru mine, aceste experiențe au fost pași importanți de învățare și de ieșire din zona de confort", spune acesta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
madonna si fiica ei, lourdes jpg
Derinkuyu jpg
Netflix, foto shutterstock jpg
Autospeciala de Politie  Sursa Politia Romana jpg
Prințul Harry și Meghan Markle FOTO Getty Images
andrea gerrit coetzee profimedia jpg
semafor istock jpg
Gest student
image
image