Adio, cuşti! Plecăm în savană
Sunt slabi, jigăriţi, iar puii sunt anemici şi nu au ieşit din cuştile mizerabile şi întunecoase de când s-au născut. Grădina Zoologică din Oneşti nu are condiţii să găzduiască animale şi a fost închisă. Patru lei şi doi tigri vor fi salvaţi de Vier Pfoten şi vor pleca mâine în Africa.
Cumplită viaţă! Fără să vezi soarele, cu mâncare puţină şi proastă, culcaţi în spaţii strâmte, pe cimentul rece. Aşa a decurs viaţa leilor şi a tigrilor din Grădina Zoologică din Oneşti. Primăria a recunoscut că nu mai poate ţine animalele, iar autorităţile au retras autorizaţia de funcţionare. În ultimii zece ani, şase lei şi patru tigri au supravieţuit în condiţii groaznice.
„Felinele au toate bolile din lume, sunt subnutrite. Puii de leu, două fete, sunt foarte slabi. Au opt luni, dar arată ca nişte pisici jigărite. Nu au avut niciodată lumină, de aceea calciul nu s-a fixat în oase. Ne-am îngrozit când am văzut radiografiile. Oasele sunt transparente. Le-am acordat primul ajutor medical, dar vor primi tratamentele necesare în rezervaţia din Africa", ne-a explicat Kuki Bărbuceanu, de la Asociaţia Vier Pfoten, coordonatorul acţiunii.
Mâine, însă vieţile se vor schimba radical pentru o familie de lei, părinţii şi cele două fetiţe, şi a unei perechi de tigri. Au deja aprobate documentele de zbor spre „Stânca leilor" (Lionsrock) din Africa de Sud, unde vor călca pentru prima oară pe iarbă.
Urmează ca ceilalţi doi lei şi doi tigri care rămân la Zoo Oneşti să îi urmeze, cel mai probabil în vară. În rezervaţia africană, de 1.262 hectare, ar trebui să plece şi leii lui Nuţu Cămătaru, dar nu au fost perfectate toate actele necesare.
Rezervaţia Lionsrock
Rezervaţia din Africa de Sud, Lionsrock (Stânca leilor), se află la 3 ore distanţă de capitala Pretoria. Animale salvate din captivitate au la dispoziţie spaţii imense unde trăiesc libere până la sfârşitul vieţii. Pe 1.242 ha, sunt amplasate pe specii şi familii o mulţime de animale. Sunt 77 de lei, din care 33 provin din România.