Adio, goană după taxi! Chemi maşina prin satelit
Găsirea unui taxi e, de multe ori, un sport extrem în Bucureşti. De acum, această problemă dispare. Posesorii sistemelor Android şi iOS, cu care sunt dotate majoritatea telefoanelor mobile de ultimă generaţie, pot comanda un taxi cu o singură atingere de ecran graţie aplicaţiilor "Clever Taxi" şi "Star Taxi".
Aplicaţia "Clever Taxi", accesibilă clienţilor Orange, care poate fi descărcată gratuit din Google Play (pentru telefoanele cu Android) şi iOS AppStore (pentru iPhone şi iPad), vă oferă acces direct la serviciile a 2.700 de şoferi de taxi aflaţi în program.
Toţi sunt dotaţi cu câte un smartphone cu care vor recepţiona comenzile. Sistemul e simplu: când comandaţi un taxi direct de pe telefonul mobil, aplicaţia vă permite să vizualizaţi maşinile libere aflate în apropierea locului în care vă aflaţi.
Nu trebuie să anunţaţi adresa unde vă situaţi, căci aplicaţia detectează exact locul în care vreţi să vină taxiul. Puteţi alege numele companiei preferate, nivelul de tarifare, dar şi modalitatea de plată.
Cu aplicaţia "Star Taxi", disponibilă pe www.startaxi.ro, puteţi alege dintre şoferii disponibili, căci pe ecran vă vor apărea numele şi poza taximetristului, compania pentru care lucrează, tariful pe kilometru, dar şi calificativele care i-au fost acordate de alţi călători.
Folosind această aplicaţie, veţi primi un cod prin care veţi beneficia de Internet WiFi în maşină pe tot parcursul călătoriei.
În viitorul apropiat, cu această aplicaţie veţi putea plăti cursa direct din contul bancar. Deocamdată, aplicaţia e disponibilă doar în Bucureşti, dar din ianuarie 2013 va fi operaţională şi în multe alte oraşe mari din ţară.
Telefoane mobile compatibile
Cu sistem Android: majoritatea modelelor smartphone de la Samsung, LG, Motorola, HTC, Xperia, Sharp, Huawei, Acer, Fujitsu, Sony Ericson Xperia.
Cu sistem iOS: iPhone, iPad.
Aplicaţia "Star Taxi" detectează automat locul în care vă aflaţi. Pentru a comanda un taxi apăsaţi "Plasează comanda". Comanda e trimisă taxiurilor libere din zonă, care sunt căutate timp de câteva secunde. S-ar putea, însă, ca nici un taxi să nu fie disponibil în zonă. Pe ecran apar datele primului şofer care acceptă comanda, tariful practicat, precum şi timpul estimat până la sosire.Utilizatorul primeşte informaţii despre distanţa ce urmează a fi parcursă, parola pentru Internet WiFi şi poate comunica prin chat cu şoferul.