Adolescentă, ignorată de medicii din Cluj fiindcă vorbea doar maghiara

Ultima actualizare:

    Un doctor de la Spitalul de Copii din Cluj este acuzat de discriminarefoto: Arhiva Personală
Un doctor de la Spitalul de Copii din Cluj este acuzat de discriminarefoto: Arhiva Personală

O adolescentă de 17 ani din Covasna s-a prezentat la Spitalul de Copii din Cluj pentru a primi asistență medicală. Unul dintre medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului ar fi refuzat să o trateze pe pacientă, pe motiv că vorbea numai limba maghiară, necunoscând limba română.

Acum, președintele Partidului Popular Maghiar (PPM) din Transilvania, Francsali Ernő, vrea să scoată cazul în atenția presei. Acesta a trimis un comunicat de presă în care a făcut publice cele întâmplate și cere începerea unei anchete în aceste circumstanțe. „Protestăm împotriva comportamentului discriminatoriu al doctorului clujean Ioan Dobrescu, care a jignit drepturile lingvistice și demnitatea umană a fetei de 17 ani din Tălișoara, județul Covasna. Fata a fost umilită și i-a fost refuzată îngrijirea medicală, din cauza lipsei cunoașterii limbii române”, se arată în comunicat.

Mai mult, Francsali Ernő a pornit o petiție online ce are ca scop sancționarea faptelor doctorului Ioan Dobrescu, petiție care a fost, deja, semnată de aproximativ 1.000 de persoane. Mai ales că medicul clujean a mai fost acuzat în trecut de luare de mită, fiind trimis în judecată în 2010 și în 2012.Dacă la primul proces acesta a primit o amendă de 1.000 de lei, în anul 2012, Ioan Dobrescu a fost prins în flagrant, în timp ce primea o sumă de bani în schimbul realizării unei intervenții chirurgicale. Dosarul este încă pe rolul instanțelor.

Cu toate acestea, reprezentanții Spitalului de Copii din Cluj neagă informațiile conform cărora tinerei de 17 ani i-ar fi fost refuzată asistența medicală.

Citește ce spun reprezentanții spitalului pe site-ul Adevărul!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
casa cuplu britanici independent jpg
 Pasager în haine confortabile în aeroport FOTO Shutterstock
Orașul Predeal  Foto Primăria Predeal  facebook (2) jpg
sylvester 6897648 1280 jpg
vin pexels jpg
marturiile emotionante ale fetitei din romania care a primit o scrisoare de la papa leon ei sufera foarte tare raman fara parinti 1034292 jpg
Dr  Vlad Ciurea, foto Facebook jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net