VideoAlertă sanitară la un hotel din stațiunea Saturn. Zeci de persoane au acuzat stări de rău. S-a activat Planul Roșu de Intervenție. „Cred că mâine plec acasă”. Update
Este alertă sanitară în stațiunea Saturn, după ce aproximativ 30 de persoane au acuzat stări de rău. Acestea erau cazate la același hotel, astfel că la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale. Printre pacienți se află și copii, dar și o femeie însărcinată.

De asemenea, autoritățile au decis să activeze Planul Roșu de Intervenție, din cauza numărului mare de persoane care au nevoie de ajutor. O parte dintre pacienți au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Update. Vacanță stricată pentru turiști
O familie din Sighișoara s-a ales cu vacanța ruinată în urma acestui incident. Rând pe rând, au început să aibă probleme digestive. Ba mai mult, unii dintre turiști s-au ales cu primele semne încă de noaptea trecută.
„Ieri noaptea am petrecut-o pe toaletă. Nu știu ce am mâncat, dar am avut dureri abdominale foarte rele. Am fost la farmacie, mi-am luat de o căruță de bani medicamente”, a menționat bărbatul venit în Saturn cu soția și copilul său în vârstă de 15 ani.
Ulterior, problemele au început și la soție și la fiul său. „După a început soția cu vărsături, acum băiatul”.
Întrebat ce a consumat înainte, turistul susține că nu-și mai amintește, însă cert este că nu mai dorește să consume nimic de la hotelul cu regim all-inclusive, astfel că va pleca mai devreme decât a plănuit.
„Noi am venit sâmbătă și eu cred că mâine plec acasă. Trebuia să stau până vineri, dar nu mai am curaj să mănânc nimic”, a mai spus acesta jurnaliștilor.
Alertă în stațiunea Saturn: circa 30 de persoane au nevoie de îngrijiri medicale
S-a dat alerta la un hotel din stațiunea Saturn, după ce aproximativ 30 de persoane au semnalat faptul că se simt rău. Sesizarea a fost făcută prin intermediul unui apel la 112. Astfel, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale.
Au fost trimise o autospecială de stingere, trei autospeciale pentru transport personal și victime multiple, trei microbuze, o ambulanță SMURD și patru ambulanțe ce aparțin Serviciului Județean de Ambulanță.
„Un apel la 112 a semnalat faptul că aproximativ 30 persoane acuză stare de rău, la un hotel din statiunea Saturn.
Având în vederea numărul mare de persoane implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Pentru gestionarea eficientă a situației, au fost alocate: 1 autospecială de stingere, 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 3 microbuze, 1 ambulanță SMURD și 4 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.
Persoanele vor fi asistate la fața locului de către echipajele medicale alocate la caz.Intervenția este în dinamică”, se arată în comunicatul transmis de ISU Constanța.
Șase persoane, dintre care doi copii, sunt duse la spital
Printre pacienți se află și copii, dar și o femeie însărcinată. Medicii au decis, până la acest moment, că șase persoane au nevoie de transport la spital, dintre care o femeie însărcinată și o mamă cu doi copii minori. Trei vor fi duse la cu ambulanța SAJ, iar celelalte trei vor fi duse cu autospeciala de transport personal și victime multiple.
Toți cei șase pacienți au fost direcționați către Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, pentru evaluare și îngrijiri medicale. Potrivit primelor informații, incidentul ar fi avut loc la Hotel Neko, potrivit ziuadeconstanta.ro.
Momentan, ISU Constanța nu a precizat și cauza stărilor de rău acuzate de persoanele aflate în hotel.


































