Alina Gorghiu, audiată la Parchet în dosarul „Registrul Comerțului”

Ultima actualizare:

    Alina Gorghiu, co-președinte PNL
Alina Gorghiu, co-președinte PNL

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că a dat explicaţii la Parchet în calitate de martor în dosarul „Registrul Comerţului”, informează Mediafax.

„Sunt în calitate de martor într-un dosar şi mă voi duce de fiecare dată când voi fi solicitată în absolut orice speţă şi astăzi, dacă merg pe stradă şi văd un incident şi mă solicită Poliţia Română sau Parchetul, mă voi duce să dau explicaţii ca martor. Spre deosebire de mulţi colegi de ai mei care găsesc de cuviinţă să facă tot felul de demersuri mai mult sau mai puţin oculte sau ascunse sau netransparente ca să nu rezolve porblema atunci când există o solicitare”, a spus Gorghiu, întrebată în legătură cu implicarea în dosar.

Ea a arătat că a dat explicaţii care au durat puţin, deoarece nu are informţii în legătură cu vreo faptă din acest dosar.

„Am fost, am dat explicaţii, a durat puţin pentru că, din păcate, nu am informaţii în legătură cu vreo faptă din acel dosar. Aşa cum am văzut şi aţi văzut şi dumeavoastră susţinerile Parchetului, este dosarul în instanţă, în cazul în care există nelămuriri pe alte speţe, voi avea absolut aceeaşi conduită, dar sper ca, cu ocazia asta, propaganda PSD se va epuiza”, a adăugat Gorghiu.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, într-un nou dosar de corupţie, el fiind acuzat că i-a dat mită unui parlamentar, pentru ca acesta din urmă să promoveze un anumit proiect de act normativ. Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Mihail Vlasov va fi judecat pentru dare de mită.

În cadrul actului de sesizare a instanţei, apare informaţia conform căreia iniţiatorii proiectului vizat de anchetatori au fost: deputatul Aurel Vainer, deputatul Alina Gorghiu, senatorul Klarik Laslo-Attila, deputatul Attila Marko, deputatul Mircea Grosaru şi deputatul Florin Iordache.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Meghan Markle interviu, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sua drapel steag jpeg
adolescenti jpg
1280px Romania 1913 1916 jfif
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO AFP
tsunami  jpg
9 george washington shutterstock 423235858 jpg jpeg
casierie banca jpeg
mosmon baia mare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net